Politehnica Timișoara a disputat în această dimineață un test în compania primei clasate din Liga a IV-a Timiș, AS Carani. Într-un joc în care antrenorul Cosmin Petruescu a rulat o bună parte a lotului, alb-violeții s-au impus cu 5-2, o diferență de trei lungimi înregistrându-se încă de la pauză.

Scorul a fost deschis în minutul 7, atunci când Ionuț Plămadă a insistat la o minge prelungită prea mult de fundașul Voin și a ajuns-o înaintea portarului Staicu, împingând-o în plasă. 2-0 s-a făcut în minutul 15, atunci când Romeo Bănică a transformat un penalti dictat pentru un henț comis de nigerianul Eric Onyema. Trupa din Carani a redus din handicap în minutul 31, atunci când Drăgotescu a împins în plasă un balon respins de Munteanu, la penaltiul executat de Livan și dictat pentru un fault comis de Scutaru. Timișorenii s-au distanțat însă imediat, marcând de două ori într-un interval scurt de timp. S-a făcut 3-1 în minutul 35, atunci când Plămadă a împins în poartă balonul ricoșat din bară, după lovitura de cap a lui Bănică, iar un minut mai târziu, Alin Ignea a făcut 4-1, cu un șut de la marginea careului.

Vizitatorii au înscris din nou în minutul 62, prin Pistrițu, pentru ca în următorul sfert de oră timișorenii să rateze ocazii mari, în special prin Bozian, Vidrăsan și Velici. Scorul final, 5-2, pentru Politehnica, a fost stabilit în minutul 81 de Răzvan Ghinescu, după o combinație cu Bozian

Politehnica Timișoara (antrenor Cosmin Petruescu): D. Munteanu – Szasz, Mera, Scutaru, Cojocaru – Bedea, Ignea, Lazea, Ghinescu – Plămadă, Bănică. În repriza a doua a fost utilizată formula R. Filip – Szasz, Nicolescu, Coadă, Cojocaru – Schieb, Lazea, Vidrăsan, Miholca – Bozian, Velici.
AS Carani (antrenor Cristian Moraru): Staicu – Murariu, Voin, Onyema, Bodochi – Argatu, Drăgotescu, Palkovacs, Livan – Pistrițu, R. Costescu. Au mai intrat Popeț – Precup, Martinovici, Cazmir, Sabău, Olaru, Matuschka.

„Aș vrea să le mulțumesc celor din Carani pentru faptul că au acceptat invitația noastră de a veni la noi și a disputa un astfel de joc, la mijloc de săptămână. Fiind și dimineață, probabil unii dintre ei aveau și alte activități. Le mulțumim pe această cale și le urăm mult succes în continuare. Legat de echipa noastră, mi-am dorit mult un joc-școală, cum s-a întâmplat și în săptămânile anterioare, mai ales când jocul oficial e programat duminică. Îmi mai doresc și în continuare astfel de jocuri-școală, în care să dăm posibilitatea tuturor jucătorilor să evolueze, să aibă ritm de joc. Vom vedea duminică dacă acest meci ne-a băgat în vână. În astfel de jocuri contează mai puțin rezultatul, importante sunt alte obiective pe care ni le propunem. Pe faza de atac, să vedem construcția, să avem posesie, să avem plăcerea de a juca, iar pe fază defensivă, să fim agresivi, să recuperăm cât mai repede mingea și, nu în ultimul rând, fazele fixe să fie repetate în condiții de adversitate. Or, din acest punct de vedere, cred că ne-am atins toate obiectivele pe care ni le-am propus astăzi”, a afirmat antrenorul Cosmin Petruescu.

„Conferențiarul” a avut cuvinte de laudă la adresa echipei din Carani, la care a remarcat în primul rând portarul Robert Popeț, împrumutat la divizionara „D” de la ACS Poli.

„O echipă interesantă. Chiar am văzut câțiva jucători de mare perspectivă. Am remarcat un portar cu o talie excepțională (n.n. Popeț), am înțeles că e și destul de tânăr, născut în 2001. Dacă tot facem astfel de acțiuni în județ, e posibil să mai descoperim unul-doi jucători care să facă parte în primul rând din clubul Politehnica Timișoara, în grupele de juniori mari, iar într-un viitor nu foarte îndepărtat chiar din prima echipă. Am văzut doi băieți care mi-au atras atenția în jocul de azi și vor fi cu siguranță monitorizați în perioada următoare”, a mai spus Petruescu.

Tot legat de portari, la Politehnica a evoluat astăzi Ricardo Filip, goalkeeperul care încă aparține de clubul alb-violet și care în ultimul an a evoluat în Liga a III-a, la Csikszereda Miercurea Ciuc.

„Din câte am înțeles, Ricardo Filip este jucătorul nostru. El a venit să își ia actele, pentru că are o propunere de transfer, și mi-am dorit să îl văd la o mișcare în cele două-trei zile pe care le-a petrecut la Timișoara. Urmează să am o discuție și cu antrenorul cu portarii, iar în două-trei zile vom lua o decizie în ceea ce privește definitivarea lotului și, în speță, a compartimentului de portari” , a conchis Petruescu.