Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara a înregistrat astăzi primul succes din pregătiri, 3-1 cu formația sârbă Vulturul Grebenac. Antrenorul Bogdan Andone s-a declarat, per total, mulțumit de această verificare și a vorbit despre Cristian Scutaru și Marvin Schieb, care urmează să își pună cât de curând semnăturile pe contractele oferite de alb-violeți.

„Important nu e scorul, ci faptul că a fost un antrenament util, cu toate că terenul a fost destul de greu, iar mingea a fost dificil de controlat. Am preferat să jucăm pe iarbă, pentru că antrenându-ne doar pe sintetic au început să apară unele probleme medicale. Noi venim după două zile cu câte două antrenamente și cel mai important e că nu am avut jucători accidentați după acest meci”, a concluzionat Bogdan Andone, după testul cu Vulturul Grebenac.

În compartimentul defensiv a figurat, în prima repriză, Cristian Scutaru, fundașul în vârstă de 30 de ani fiind foarte aproape să parafeze o înțelegere cu alb-violeții. „Cu siguranță ne ajută, aveam mare nevoie de un fundaș central, iar el a fost prima opțiune. Mă bucur că am reușit să îl aducem la noi, pentru că va aduce un mod cert un plus la echipă. Are valoarea necesară, experiența necesară și îmi doresc să fie unul dintre liderii echipei în sezonul de primăvară”, a afirmat Bogdan Andone.

La rândul său, Marvin Schieb e aproape „rezolvat” de timișoreni, iar tehnicianul polist consideră că fostul jucător al lui „U” Cluj și ASA Târgu Mureș poate reprezenta o bună soluție pe benzi.

„E un jucător cu potențial, tânăr, e junior. Avem nevoie de o dublură pentru Sorescu, dar îl putem folosi și în banda stângă dacă o cere situația. E o nouă soluție pentru noi în alcătuirea echipei și sunt convins că e un jucător care ne va ajuta. Are calități foarte bune, pe faza ofensivă face diferența, astfel că va fi un plus pentru echipa noastră”, a mai spus Andone.

În meciul de astăzi, tehnicianul polist a utilizat trei jucători din grupa de juniori 2003: portarul Alex Borbei, fundașul Rareș Bîrlovean și mijlocașul Alexandru Gașpar.

„Mă bucur pentru copiii care au evoluat, unii chiar au fost la al doilea joc. Ei provin de la grupele noastre de juniori, se vor antrena cu noi în continuare și sper să mai prindă minute în aceste meciuri de pregătire. Mă bucur pentru Alex Gașpar, care e un jucător care îmi place mult și are un potențial foarte bun. Sper ca în sezonul de primăvară, rezultatele și poziția noastră din clasament să-mi ofere posibilitatea să-l debutez. Încerc să mai aduc juniori, pentru că patru-cinci copii se antrenează permanent cu noi. În viitor, e necesar ca baza jucătorilor din prima echipă să provină din pepiniera noastră”, a afirmat Bogdan Andone.