Politehnica Timișoara a pierdut la mare luptă meciul de astăzi, de pe terenul liderului AFC Hermannstadt. Sibienii s-au impus cu 1-0, la capătul unui joc în care ambele echipe și-au creat situații importante de a marca, spre deliciul celor aproximativ 4.000 de spectatori prezenți în tribunele „Municipalului”. Antrenorul alb-violeților, Bogdan Andone, s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi din repriza a doua, pe care au încheiat-o în ofensivă.

„O primă repriză foarte bună a Sibiului, urmată de o repriză a doua controlată de noi în totalitate. Am și ratat trei-patru ocazii mari pe final. Îi felicit pe băieți pentru atitudinea din repriza a doua. Au început meciul probabil puțin temători, nu înțeleg de ce. Mă bucur însă că au demonstrat din nou că au atitudine. Țin să le mulțumesc suporterilor, care au venit în număr destul de mare. Cred că au fost în jur de 300 de persoane venite de la Timișoara, care ne-au susținut. Prezența lor în tribune le-a dat băieților moral și încredere în repriza a doua, în care au avut, așa cum am spus, o altă atitudine, o altă determinare și am împins jocul mult mai mult spre poarta adversă”, a declarat Bogdan Andone.

De altfel, tehnicianul polist a impulsionat atacul, prin introducerea lui Marius Staicu în locul închizătorului Mădălin Stancu.

„Am decis să riscăm puțin și să jucăm 4-4-2, să aducem mingea mai repede spre poarta adversă. Marius Staicu a intrat foarte bine, a făcut un joc bun în cele 30 de minute în care a evoluat. Îmi pare rău că nu am reușit să fructificăm măcar una dintre marile situații pe care le-am avut pe final de joc”, a explicat Bogdan Andone.

Unul dintre remarcații meciului de la Sibiu a fost, fără doar și poate, Cosmin Dur-Bozoancă. Portarul în vârstă de 19 ani a avut câteva intervenții de excepție, mai cu seamă în prima repriză.

„Cum am mai spus, e un portar tânăr, de valoare și de viitor. Mă bucur mult pentru el, pentru că aveam nevoie de un portar care să dea încredere echipei. Mă bucur și pentru echipă, deoarece a avut atitudine în repriza a doua și a crezut în șansa ei. Dar, cum am spus-o tot timpul, mai avem mult de muncă. E bine că suntem în obiectiv și putem munci în liniște”, a spus Bogdan Andone.

Antrenorul Politehnicii a vorbit și despre atmosfera de pe stadionul „Municipal”, unde au fost prezenți aproximativ 4.000 de spectatori, printre care și o numeroasă galerie alb-violetă, care și-a susținut necontenit favoriții.

„E nevoie de astfel de meciuri. Ai o altă motivație ca jucători, e cu totul și cu totul altceva să joci pe un stadion populat. A fost o tribună arhiplină la Sibiu și, cum am spus, o galerie extrem de numeroasă a Politehnicii, care a scandat pe tot parcursul meciului și a încurajat echipa. O atmosferă de derby, un derby de Liga a II-a, un meci și o atmosferă extrem de plăcută. Au fost ocazii de ambele părți. Poate tocmai datorită numărului mare de spectatori, care și-au susținut echipele favorite, a fost un meci atât de deschis și cu atât de multe faze de poartă”, a mai spus Bogdan Andone.