În urma tratamentului discriminatoriu de care a avut parte suporterul nostru polist cu dizabilitate fizică severă, Claudiu Socodol, am decis să îl contactăm în vederea elucidării problemei de care a avut parte în etapa a XVII-a, contra Ripensiei UVT.
Î1. Salut! Mulțumim pentru interviu. Cum te numești și spune-ne istoricul tău?
Vă salut! Mă numesc Claudiu Socodol, am 28 de ani și în urma unei fracturi de coloană vertebrală la nivel cervical sunt imobilizat într-un scaun rulant de 12 ani. Gradul meu de dizabilitate este grav cu asistent personal.
Î2. Ești prezent la foarte multe meciuri de ale Politehnicii Timișoara și apreciem devotamentul tău față de clubul nostru. De cand participi în mod activ la meciurile Politehnicii Timișoara? Ajungi și la meciuri din deplasare?
Da, sunt suporter polist de mic copil, iar pasiunea se îndreaptă în totalitate pentru Politehnica Timișoara. Din 2007, de când sunt dependent de scaunul rulant și depind de ajutorul celor din jur, până în 2012, din pricina depresii post-accident, am evitat să mă prezint pe stadion la meciurile lui Poli ca o persoană cu dizabilități. Eu, cel care eram nelipsit de pe stadion, nu îmi puteam accepta condiția. Suferința a fost copleșitoare, greu de suportat. Poate cele mai importante meciuri din istoria acestui club (contra unor echipe ca Sahtior, Stuttgart, Partizan Belgrad, eliminarea Stelei din cupa României etc.) le-am văzut cu lacrimi în ochi, între patru pereți. Din anul 2012, când am conștientizat că fotbalul modern nu mă mai reprezintă, fiind efectiv sătul de toți așa-zișii patroni care au îngropat echipele de tradiții din România, am decis să mă alătur proiectului inițat de Asociația Suporterilor Timișoreni “Druckeria” în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timișoara. Am privit din exterior cum a crescut în prima perioadă și inevitabil m-am identificat în principile și idealurile caracteristice din cadrul ASU Politehnica Timișoara. Am fost ferm convins că voi regreta dacă nu văd cu ochii mei cum crește acest proiect inedit și unic la momentul respectiv în România. Împreună cu tatăl meu am început să merg la meciurile Politehnicii, iar din acel moment sunt nelipsit de pe stadion. Fanii alb-violeți, Universitatea, membrii Peluzei Sud Timișoara, factorii de decizie din Druckeria, cu toții m-au considerat unul dintre ei, un membru al familiei violet. Pe scurt, Politehnica Timișoara a văzut suporterul devotat din mine și nicio clipă nu m-a izolat din pricina dizabilității de care sufăr.
Î3. În mass-media a apărut o știre care ne dezgustă. Ripensia, firma de pază și observatorul au facut exces de zel, somându-te să ieși din interiorul stadionului. Ne poți explica de la ce a pornit totul?
În 9 ani de zile pot sa afirm cu fermitate că am mai multe meciuri pe stadion în scaun rulant decât mulți alți suporteri sănătoși din țară. Am stat pentru Poli în ploaie, caniculă, vânt sau ger. În primii ani de ligi inferioare, am cutreierat regiunea de Banat cu Poli, ulterior nu cred că am lipsit de la 2-3 meciuri în sezonul de liga a III-a. Particip în mod activ la fiecare meci de acasă și de fiecare dată când am posibilitatea, împreună cu tatăl meu, ne alăturăm deplasării deoarece ne identificăm cu acest club de fotbal.
Legat de ceea ce mi s-a întâmplat pe stadionul Electrica, în meciul contra Ripensiei, vreau să vă spun că niciodată nu m-am simțit așa de umilit. Înainte de startul meciului am pătruns în interiorul terenului ca să vizionez meciul. Accesul persoanelor în scaun rulant trebuie făcut astfel deoarece este imposibil să vizionezi un meci de fotbal după gard la nivelul scaunului. Desigur, există situații în care tribuna are rampă de acces pentru persoane cu dizabilități și în aceste condiții câmpul vizual este perfect. Pe “Electrica” nu se pune problema de așa ceva, în consecință, am vizionat meciul de la nivelul gazonului. Atmosfera s-a intensificat spre sfârșitul primei reprize când s-a dictat penalty pentru Ripensia în urma intervenției arbitrului de rezervă care i-a comunicat arbitrului central ceea ce a văzut din dreptul meu, la 3-4 metri distanță. Suporterii poliști prezenți cu sutele în tribuna acoperită de pe stadionul “Electrica” au început să protesteze vehement și inevitabil au fost și injurii. Jocul s-a derulat mai departe, Ripensia a înscris din penalty, și jucătorii au celebrat golul în dreptul tribunei, moment în care din tribună a fost aruncată o sticlă care a căzut lângă arbitrul de rezervă. El s-a întors direct spre mine, crezând că eu am aruncat, și, spre surprinderea mea, i-a comunicat centralului că trebuie să fiu evacuat din interiorul terenului pentru injurii și aruncarea unor obiecte pe teren.
1. Deficiențele mele fizice nu îmi permit nici să duc mâna deasupra capului și sunt găsit vinovat pentru aruncarea unei sticle la 5 metri distanță?! Foarte hilar! Menționez că la intrarea pe stadion am fost percheziționat și nu am avut sticle sau alte obiecte contondente asupra mea.
2. Injuriile au venit dintr-un nucleu de sute de persoane și tocmai eu sunt învinovățit? Sunt fără cuvinte în momentul în care vă relatez aceste detalii.
Firma de pază a venit în pauză la mine și mi-a comunicat că trebuie să fiu evacuat din interiorul terenului. PERSOANĂ ÎN SCAUN RULANT EVACUATĂ? Asta-i bună. Îmi cunosc drepturile, am libertate în exprimare ca fiecare cetățean, și am refuzat categoric acest aspect. Membrilor firmei de pază li s-a alăturat și delegatul Ripensiei, domnul Adrian Onica, cel care m-a jignit numindu-mă “ăsta cu handicap să iasă”. Însoțitorul meu, respectiv tatăl meu, la auzul acestor cuvinte și la excesul de zel în a mă înlătura de pe teren, mi-a luat apărarea deoarece firma de pază și domnul Onica mă amenințau cu, citez, “gata scoatem căruțul ăsta afară!”, „aici eu fac legea!”. Între timp jucătorii au intrat pe teren, eu le comunicam responsabililor cu organizarea meciului că am dreptul conform Legii 448/2006, privind drepturile persoanelor cu dizabilități, că ar trebui să îmi faciliteze accesul la evenimentele sportive, să nu îmi îngrădească orizonturile și să nu mă jignească numindu-mă “scoatem căruțul” sau “handicapatule”. Centralul a refuzat începerea celui de al doilea mitan până când nu sunt evacuat după gard.
Domnilor, România anului 2019 – țara care consideră că o persoană dependentă de scaun rulant este atât de periculoasă pentru un meci de fotbal încât este somată să părăsească incinta terenului pentru buna desfășurare a meciului.
Î4. Și mai departe, de unde ai fost nevoit să vizionezi meciul? Cum a fost posibilă o asemenea discriminare?
De după gard, cu vizibilitate zero. Domnul Onica, clubul Ripensia, firma de pază și observatorul meciului au făcut exces de zel și m-au discriminat pentru dizabilitatea mea, umilit cum nu am fost vreodată în 12 ani de când sunt persoană cu dizabilități dependentă de scaun rulant.
Î5. Intenționezi să parcurgi procedurile legale pentru a obține dreptare în speța ta?
Categoric! Am să deschid proces în instanță și mă voi adresa la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva domnului Adrian Onica (delegatul Ripensiei), clubului Ripensia și firmei de pază.
Î6. Clau, îți mulțumim și te asigurăm de toată susținerea noastră!
Eu vă mulțumesc pentru că sunteți alături de mine și vreau să îmi manifest toată considerația față de publicația Pressalert, care prin intermediul jurnaliștilor prezenți la meci au relatat în premieră public tratamentul discriminatoriu de care am avut parte.
***
Politehnica Timișoara este singurul club din România care participă la Centre for Access to Football in Europe (CAFE) Week of Action și cu fiecare prilej încurajăm public participarea persoanelor cu dizabilități la meciurile de fotbal. Condamnăm cu fermitate cele relatate de suporterul nostru mai sus.