Clubul SSU Politehnica Timișoara dorește să facă anumite precizări legate de sancțiunile primite de jucătorii Mura Andrei și Făgărășanu Andrei Cristi, jucători care fac parte din lotul echipei.
Comisia de Disciplină şi Etică a dat câștig de cauză sesizărilor Federației Române de Fotbal, în calitate de reclamant, în dosarele 67/CD/2023, respectiv 69/CD/2023, care îi vizează pe cei doi jucători sosiţi recent la clubul nostru. Astfel, în temeiul art. 60 bis alin. 1 și 4 art. 60.1 alin. 2 din RD al FRF, Mura Andrei și Făgărășanu Andrei Cristi sunt sancționați cu suspendare pe 2 (două) luni de la activități sportive și cu penalizare financiară de 10 000 de lei.
Clubul SSU Politehnica Timișoara susține demersurile Federației Române de Fotbal și are încredere în instituțile competente care au luat aceste decizii. Orice tentativă de fraudare și nerespectare a regulamentelor trebuie pedepsită.
Condamnăm clar și ferm orice implicare a jucătorilor, antrenorilor, staffului administrativ sau a oricărei persoane care face parte din acest club la activități de pariere sau jocuri de noroc. Valorile clubului nostru sunt construite pe onestite și respect pentru fotbal.
Deși situația nu este una fericită, managementul clubului SSU Politehnica Timișoara a deciz să nu aplice nici o sancțiune disciplinară pentru pârâții Mura Andrei și Făgărășanu Andrei Cristi, deoarece faptele lor nu s-au petrecut în timpul unui contract încheiat între aceste părți. Dorim să ne arătăm disponibilitate întrajutorarea jucătorilor de a trece peste această perioadă.
În România, potrivit unor date recente, 15% dintre adulți joacă o formă de joc de noroc, iar incidența dependenței de jocuri de noroc la persoanele de peste 18 ani este de 0,6%, adică aproximativ 98.000 de oameni.
Tragem un semnal de alarmă pentru toți oamenii implicați în acest club. Există toleranță zero pentru cei care încalcă această regulă, dar există înțelegere pentru cei care vin și cer ajutorul.
SSU Politehnica Timișoara
Costel Pantilimon