Alb-violeţii au duminică ultimul examen din prima parte a campionatului. Politehnica îşi propune un rezultat pozitiv la Chiajna, în duelul cu Concordia, pentru a nu depinde de rezultatele de pe alte stadioane.

Calculele pentru play-off au rămas complexe şi după penultima rundă a Ligii 2, cea în care echipa noastră a stat, nu mai puţin de 11 cluburi au pretenţii la un finish în Top 6. „Într-adevăr, suntem foarte multe echipe, se poate întâmpla orice în ultima etapă. Mergem la Chiajna cu gândul clar de a lua punct sau puncte. Am avut acel semieşec la Pandurii, din păcate, problema noastră de-a lungul întregului an – nu reuşim sau foarte rar am reuşit să legăm două victorii. Dar suntem încrezători, e ultimul meci din sezonul regular. Sigur, încă avem şanse mari la accederea în play-off. Dar, noi trebuie să arătăm că suntem o echipă care se bate la promovare, trebuie să arătăm bine şi am încredere că jucătorii care vor intra vor face absolut totul pentru a câştiga”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.

Despre condiţiile de joc aparte din această deplasare, tehnicianul alb-violeţilor a precizat: „Terenul sintetic nu ne avantajează, dar trebuie să ne adaptăm, pentru că aşa sunt condiţiile. Întâlnim Chiajna, o echipă mult schimbată în bine, cu jucători foarte buni, nu au pierdut deloc de la începutul anului, cu siguranţă e un meci greu”.

Tot lotul Politehnicii este valid pentru acest meci important. „Nu există niciun fel de absenţă, avem tot lotul valid. Eu sunt suspendat, am aflat astăzi că sunt suspendat trei etape. Am greşit şi pentru asta plătesc (…) Am un staff în care am mare încredere, ştiu exact cum gândesc eu şi sunt convins că vor fi la cel mai înalt nivel”, a mai spus Dan Alexa. Antrenorul principal al echipei noastre a fost eliminat în jocul cu Pandurii Tg. Jiu.

„Avem şanse importante şi dacă am pierde la Chiajna, dar nu vreau să văd asta la jucătorii mei. Îmi doresc să văd determinare, îmi doresc să arătăm că suntem o echipă care a condus sau a fost mereu în primele trei-patru echipe ale campionatului şi trebuie să ne respectăm blazonul, să mergem acolo ca o echipă cu experienţă, care joacă pentru un obiectiv. Nu să aşteptăm din partea celorlalţi ajutor”, a concluzionat antrenorul Politehnicii.

Partida Concordia Chiajna – Politehnica Timişoara se dispută duminică, 28 martie, de la ora 15.00 (televizat – Digisport 4), concomitent cu toate celelalte partide ale rundei a 21-a a Ligii 2 (ultima a sezonului regular). Înaintea acestei etape alb-violeţii se află la egalitate de puncte, în fruntea ierarhiei, alături de nu mai puţin de alte trei formaţii (U Craiova 1948, Viitorul Pandurii şi Farul, toate 32 de puncte). Echipa din judeţul Ilfov ocupă locul 14, cu 21 de puncte.