Casa Fotbalului a găzduit ceremonia de absolvire a cursanților de la licența UEFA PRO, generația 2018. 27 de tehnicieni au primit astăzi diplomele, printre care și Cosmin Petruescu, antrenorul Politehnicii Timișoara. Pe lista celor care dețin de astăzi licența UEFA PRO se mai numără doi tehnicieni bănățeni, Sorin Brîndescu, fost antrenor al grupării alb-violete, și Octavian Benga, cel care, din această vară, pregătește divizionara a treia CSM Reșița.

Cursurile pentru cea mai recentă generație de antrenori cu licență UEFA PRO au început în martie 2017 și s-au încheiat în luna iunie a acestui an, cu examenele finale. „Am avut, în total, 16 module de câte trei zile, care s-au întins pe o durată de 510 de ore. Perioada minimă recomandată de UEFA a fost de 360 de ore”, a explicat Dan Apolzan, directorul Școlii Federale de Antrenori. De asemenea, toți cursanții au efectuat stagii de practică la cluburi din străinătate, Cosmin Petruescu asistând la antrenamentele formației sârbe Vojvodina Novi Sad.

„Este maximum posibil pentru un antrenor, din punctul de vedere al pregătirii profesionale. Nu a fost deloc ușor, a fost un curs extrem de solicitant, dar și captivant în același timp, care s-a întins pe durata unui an și cinci luni. Au fost 16 module, plus o sesiune de practică la un club din străinătate. A mai fost și un schimb de experiență de patru zile, la Nyon, chiar la sediul UEFA unde ne-am întâlnit cu delegațiile din Belarus și Bosnia-Herțegovina, cu toții cursanți pentru licența UEFA PRO. Nu pot decât să mă declar mulțumit, pentru că am avut cu toții ocazia să interacționăm cu mari antrenori, atât români, cât și străini. Dincolo de partea profesională, cred că s-au legat niște prietenii, între toți cursanții, nu s-a limitat totul doar la stadiul de experiență profesională”, ne-a declarat Cosmin Petruescu, după ceremonia de absolvire.

Printre absolvenții cursului se numără și fostul antrenor al Politehnicii, Sorin Brîndescu. Acesta a pregătit gruparea alb-violetă în perioada decembrie 2014-iunie 2017, fiind în acest răstimp artizan a două promovări consecutive, din Liga a IV-a în Liga a III-a (la finele sezonului 2014/2015) și din Liga a III-a în Liga a II-a (în ediția 2015/2016). De asemenea, a obținut licența UEFA PRO și Octavian Benga, fost jucător al lui Poli la începutul deceniului trecut. După ce în ultimii ani a activat ca antrenor secund în Liga I, la ACS Poli, în această vară Benga a revenit în orașul natal, preluând formația de Liga a III-a CSM Școlar Reșița.

Iată lista celor 27 de absolvenți:

Alexandru Andrași, Cosmin Bărcăuan, Octavian Benga, Sorin Brîndescu, Alin Chița, Aristică Cioabă, Sorin Colceag, Mugurel Cornățeanu, Nicolae Dică, Laurențiu Diniță, Daniel Dobai, Florin Fabian, Constantin Giurescu, Diego Longo, Iulian Matei, Adrian Mihalcea, Iosif Nastai, Vasile Neagu, George Ogăraru, Constantin Oprescu, Alin Pânzaru, Cristian Petre, Cosmin Petruescu, Ladislau Popovits, Cristinel Țermure, Aurel Țicleanu, Valeriu Tiță.