Foto: Raluca Pandor

Politehnica Timișoara a întrerupt șirul de rezultate pozitive din ultimele etape, prin înfrângerea cu 3-2 din această seară, de pe stadionul „Dan Păltinișanu”, cu FC Argeș. Antrenorul timișorenilor, Cosmin Petruescu, e de părere că echipei sale i-a lipsit inspirația în fața ambelor porți.

„Consider că a fost o partidă pe care am început-o de la 0-1, contrar a ceea ce ne-am propus. Ne-a fost destul de greu să revenim în joc, dar odată cu aprinderea nocturnei, mă bucur că s-a luminat și jocul nostru. Am reușit să egalăm, dar am primit un gol contrar cursului jocului, cel de 1-2. Consider că prima repriză a aparținut oaspeților, prin posesie, dar în cea de-a doua, din punctul meu de vedere, jocul a fost controlat autoritar de noi. Pe lângă golul pe care l-am marcat, am mai avut vreo două-trei situații clare de a înscrie, dar nu am fost inspirați în fața porții, din păcate. Situațiile noastre au venit atât din atac pozițional, cât și din faze fixe. Vorba băieților, a fost genul de joc în care, dacă înscriam de patru ori, cu siguranță primeam cinci goluri. Din păcate, nu am avut reacție în fața porții, fie că e vorba de poarta adversă sau poarta noastră. Dar jocul din repriza a doua ne dă speranțe pentru viitor. Va trebui să tragem concluziile de rigoare, să facem o analiză obiectivă a ceea ce s-a întâmplat în special în prima repriză. Peste trei zile urmează un nou joc, iar cel mai important în momentul actual e să ne refacem jucătorii din punct de vedere fizic și să îi recuperăm pe cei care e posibil să aibă unele probleme medicale. Sper să nu intervină accidentări de ultim moment”, a concluzionat Cosmin Petruescu, după jocul cu piteștenii.

Dacă în precedentele cinci etape, defensiva polistă a fost extrem de greu de răpus, de această dată a cedat de trei ori, mai cu seamă pe fondul unor erori personale sau colective.

„Am primit într-o partidă aproape la fel de multe goluri ca în precedentele cinci. Am încercat să jucăm ofensiv, dar, cum am mai spus, am fost lipsiți de reacție în fața ambelor porți. Știam că FC Argeș e o echipă redutabilă la fazele fixe. Din punctul meu de vedere, nu am fost surprinși cu nimic de adversar, am anticipat ce joacă, dar am comis noi niște greșeli pe care nu ar fi trebuit să le facem. Dacă în celelalte partide, organizarea defensivă a funcționat foarte bine, atât la fazele fixe, cât și la atacul pozițional al adversarului, de această dată am întâmpinat anumite probleme. Sper să le remediem până la meciul următor, cel de miercuri, cu Ripensia”, a afirmat Petruescu.

Nesigur a părut astăzi și portarul Rareș Murariu, fără reacție la cele trei goluri ale piteștenilor. Cu toate acestea, Cosmin Petruescu și-a reafirmat încrederea atât în goalkeeperul în vârstă de 19 ani, cât și în ceilalți jucători din lot.

„Meciul nu a fost pierdut de un singur jucător. L-am pierdut cu toții, inclusiv noi, cei din staff-ul tehnic. Va trebui să corectăm ceea ce am greșit. În momentul în care ne-am decis să formăm această echipă, ne-am asumat ca postul de portar să fie ocupat de un jucător U21. Cu siguranță nu îi vom da în cap acestui copil, nu am apucat să văd imaginile, nu știu cât de vinovat este la golurile pe care le-a încasat, dar încrederea mea în el, precum și în toți jucătorii, nu poate fi trădată. Murariu e un băiat care se pregătește foarte bine, dar lipsa de experiență competițională la nivel de seniori poate că își pune uneori amprenta. Dar sunt sigur că va crește în viitor”, a explicat Petruescu.

Politehnica intră într-o săptămână cu două jocuri oficiale. Primul va fi tot pe „Dan Păltinișanu”, însă de această dată în calitate de oaspete. Miercuri, de la ora 19.00, alb-violeții vor întâlni concitadina Ripensia, în turul a IV-lea al Cupei României.