Foto: Raluca Pandor

Politehnica Timișoara a pierdut derby-ul de astăzi, cu UTA, scor 1-3, chiar pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Antrenorul alb-violeților, Cosmin Petruescu, a tras concluziile acestui joc, în care consideră că ambele combatante au dominat câte o repriză.

„Este foarte greu să facem o analiză a jocului la cald. Consider totuși că a fost o partidă cu două reprize diametral opuse. Prima a aparținut oaspeților, am încasat două goluri în urma a două contraatacuri, declanșate după două mingi pe care le-am pierdut în jumătatea adversă. Din punctul de vedere al atitudinii, chiar nu am ce să le reproșez jucătorilor, și-au dorit foarte mult o victorie în jocul de astăzi, și-au dorit să avem o prestație bună. Desigur, de multe ori, supramotivația nu duce întotdeauna la rezultatele dorite. În repriza a doua, am fost echipa care am condus jocul, am impus ritmul, am reușit să reducem din diferență și am mai avut alte două situații bune de a marca, dar nu am reușit să o facem, din păcate. Era normal ca la 2-1 pentru echipa adversă să riscăm mai mult pe faza de atac, astfel că a venit și golul al treilea, tot după un contraatac, ce a urmat unui corner executat de noi. Am riscat totul pentru a egala, am dus mai mulți oameni în careu decât am fi făcut-o în mod normal, și astfel am dat posibilitatea adversarilor să ne surprindă pe acel contraatac și să închidă jocul. Din păcate, din punct de vedere mental nu am reușit să fim la fel de lucizi ca în precedentele două partide, cu Ripensia și ACS Poli. Am fost ușor copleșiți de importanța acestui joc, iar aici am și avut unele scăpări, prin nerespectarea unor sarcini de joc. Ne-am lăsat provocați, deși nu trebuia să facem acest lucru. Pe lângă înfrângerea suferită, avem și probleme de lot, cauzate de accidentări sau suspendări. Cristian Scutaru a suferit o entorsă, în urma unui duel aerian cu un adversar, iar dintre cele trei schimbări am fost forțați să facem una din motive medicale. Cu celelalte două am încercat să forțăm puțin atacul. Avem și suspendarea lui Alin Ignea, deci am ieșit destul de rău din acest derby”, a declarat Petruescu.

Antrenorul polist spune că staff-ul tehnic și echipa trebuie să gestioneze cu atenție și cu luciditate și aceste momente mai neplăcute.

„Consider că un rezultat de egalitate era mai echitabil. Nu a fost să fie… Nu facem o tragedie din această înfrângere, chiar dacă e una care ne doare pe toți, dar fiecare o trăiește în felul lui. E al doilea meci din cele 7-8 oficiale din ultima perioadă în care am pierdut. Cum ne-a plăcut să fim bucuroși la victorii, trebuie să fim lucizi și calmi și la astfel de înfrângeri. Chiar dacă, repet, nu sunt niște înfrângeri care să nu lase urme. Important e cum vom gestiona acest moment, pentru că mai sunt destule etape de jucat și va trebui să ne revenim până la următorul joc, cel de la Clinceni”, a afirmat Petruescu.

„Conferențiarul” spune că elevii săi au fost la final foarte afectați de acest rezultat și a subliniat faptul că i-a simțit extrem de montați în săptămâna premergătoare meciului.

„Nu fac de obicei analiza jocului la cald… Ce pot spune e că i-am văzut pe băieți foarte afectați. Am stat mai mult timp decât de obicei în săptămâna premergătoare jocului. Știu că și-au dorit un rezultat și un joc bun în derby-ul cu UTA. E normal să fie dezamăgiți. Va trebui să facem o analiză obiectivă și nu una emoțională, la cald. Au fost și momente bune de joc, astfel că important e ca în analiză să luăm în calcul atât aspectele pozitive, cât și greșelile personale și colective pe care le-am făcut”, a mai spus antrenorul Politehnicii.

Cosmin Petruescu a vorbit și despre contextul trist în care s-a disputat derby-ul, la două zile după moartea tragică a doi suporteri ai UTA-ei.

„În astfel de momente, fotbalul trece pe plan secund. Acolo sunt adevăratele tragedii. Poate e o coincidență sau nu, dar cam același lucru s-a întâmplat și săptămâna trecută, la Craiova, după decesul lui Ilie Balaci. Am prefera să nu se mai întâmple astfel de evenimente înaintea competițiilor sportive, dar viața merge înainte. Probabil că utiștii au fost afectați și au reușit să întoarcă rezultatul în favoarea lor, având o motivație suplimentară”, a spus Cosmin Petruescu.

Antrenorul Politehnicii spune că lipsa unui tradițional duel al galeriilor nu i-a înmuiat pe elevii săi, care și-au dorit și în aceste condiții cu ardoare o victorie în fața UTA-ei.

„Băieții și-au dorit foarte mult, mai ales că am avut astăzi asistența cea mai numeroasă din jocurile de pe teren propriu din acest sezon. Încă o dată o spun, îmi pare rău că, prin rezultat, nu am reușit să îi facem fericiți pe suporteri. Nu știu ce s-a întâmplat după joc, dacă au fost reproșuri din partea suporterilor. Dar, atâta timp cât suntem echipa suporterilor, e normal ca ei să își dorească foarte mult să câștigăm fiecare partidă. Am spus-o și după meciul cu ACS, în partidele de până acum, suporterii le-au câștigat pe toate, noi am fost cei care nu am reușit să ținem pasul cu ei. În același timp, trebuie să înțeleagă și ei că suntem o echipă în plină reconstrucție, iar campionatul este mai puternic decât precedentul. Deviza noastră este «Obligatoriu înainte»!”, a conchis Cosmin Petruescu.