Politehnica Timișoara primește sâmbătă, 3 mai, de la ora 18.00, vizita celor de la CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în etapa a VII-a a play-off-ului Ligii 3. Alb-violeții vor să-și asigure primul loc în Seria 9 după ce au obținut deja biletele pentru barajul de promovare.

Va fi ultima întâlnire din play-off cu CSC Ghiroda, care mai păstrează doar șanse teoretice de a prinde poziția secundă în clasament.

„Ne-am dori să fie ultimul (n.r. contra Ghirodei) per total în următorii ani. Cred că ne va aștepta un joc foarte greu, pentru că ultima etapă jucată pentru ei nu a fost foarte favorabilă și probabil vor vrea să arate altceva față de ultimul joc pe care l-au avut. În plus, ultimul joc contra noastră pentru ei nu a fost cel mai reușit și atunci cu siguranță vor dori să demonstreze mai mult. Știm că ne așteaptă un meci greu, încercăm să-l jucăm la victorie, ca toate celelalte și să obținem maximum din el”, a declarat Cristian Gălan, antrenorul principal al Politehnicii Timișoara.

Pentru următorul joc mijlocașul David Ciurel redevine valid după ce în runda trecută a fost suspendat. „Ne antrenăm, încercăm să o facem cât mai bine, avem unele probleme medicale, dar sperăm să nu fie grave până la ora jocului, în rest băieții sunt pregătiți, la ora jocului sperăm să avem un joc foarte bun și să putem să ne bucurăm la finalul lui”, a precizat tehnicianul alb-violeților despre starea jucătorilor.

În ultimele patru jocuri de acasă Poli a avut de fiecare dată peste o mie de spectatori plătitori pe arena „Electrica” și o medie în jurul a 1.500 de fani. „Ne bucurăm pentru acest lucru. La fiecare joc acasă în ultimele meciuri am avut o medie de spectatori foarte bună. Pe această cale vreau să le mulțumesc și sper să nu-i dezamăgim cu jocul pe care-l prestăm. Cred că și ultimul joc, cel cu Pecica a fost un joc spectaculos pentru oamenii care au fost la partidă, pentru cei care au asistat. Pentru noi a fost mai dificil, un carusel de sentimente, pentru că au avut și ei ocazii, am avut și noi. Ne dorim să avem un fotbal frumos, pentru că suntem siguri că acest lucru va atrage publicul la stadion. Totodată practicând un fotbal bun și rezultatele vor veni. Și nu ne vom abate de la acest drum!”, a concluzionat Cristi Gălan.

Întrebat dacă poliștii au început să urmărească potențialii adversari de la baraj, din Seria 10 (Minaur Baia Mare, CSM Olimpia Satu Mare sau SCM Zalău va fi oponentul alb-violeților în semifinale), acesta a răspuns: „Ne-am uitat foarte puțin pentru că video-uri nu sunt deloc, cred că am prins o singura repriză din ultimul lor joc. O să încercăm să ne luam toate detaliile despre ei, o să încercăm să avem cât mai multe detalii până la ora jocului. Mai cunoaștem echipe adverse cu care ei au jucat, putem să ne luam informații și de la ei. Într-un final cred că totul depinde de noi și să fim noi cât mai bine pregătiți pentru jocurile de baraj la momentul acela”.

Partida Politehnica Timișoara – CSC Ghiroda și Giarmata Vii se dispută sâmbătă, 3 mai, de la ora 18.00, în etapa a VII-a a play-off-ului (antepenultim) Ligii 3, Seria 9. Înaintea acestui joc alb-violeții sunt pe primul loc, cu 47 de puncte, în timp ce oaspeții ocupă locul 3, cu 36 de puncte. În cazul unei victorii, coroborate cu un eșec al Lupeniului în fața Progresului Pecica, echipa noastră și-ar asigura locul 1 în clasament.

Biletele la tribuna 2 se pot achizitiona atât online, cât si de la stadion (începând cu ora 17). Deoarece numărul de locuri la tribuna 1 e redus, tichetele pentru acest sector vor fi puse în vânzare doar la stadion, cu o oră înainte de startul jocului, în limita a trei bilete de persoană! Recomandăm ca accesul să se facă din timp pentru a evita aglomerația de la porțile de intrare. Spectatorii cu dizabilități au acces liber pe marginea terenului, în timp ce copiii până la vârsta de 12 ani și juniorii legitimați la Academia Politehnica Timișoara au asigurată intrarea gratuită la tribuna 2. Un tichet la tribuna 1 costă 30 de lei, în timp ce la tribuna 2 – 20 lei.

Jocul va fi transmis în direct pe canalul nostru YouTube.com/PolitehnicaTimisoara1921, dar și pe contul TikTok.com/@politehnicatimisoara!