În 1947 s-a înființat echipa Ministerului de Război, AS Armata București. Echipa a fost înscrisă direct în primul eșalon. Ulterior se va numi CSCA, CCA și (din 1961) Steaua. Culorile clubului, roșu-albastru.

Va deveni clubul cu cele mai importante performanțe din istoria fotbalului românesc, deținând recordul în privința titlurilor naționale (26), trofeelor în Cupa României (23), Supercupa României (6) și Cupa Ligii României (2). A egalat, în 1998, și recordul titlurilor naționale consecutive (șase), deținut de Chinezul Timișoara.

Bucurându-se de implicarea extrem de consistentă a lui Valentin Ceauşescu, fiul cel mare al dictatorului Nicolae Ceauşescu, gruparea militarilor bucureşteni va juca, timp de patru ani, începând cu 1985, un rol major pe scena fotbalului european de club.

La 7 mai 1986, Steaua semna cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc, devenind prima echipă din Estul Europei sau dintr-o ţară comunistă care câştigă Cupa Campionilor Europeni (Liga Campionilor de azi). În finala disputată la Sevilla, adversar a fost FC Barcelona. 0-0 după prelungiri și 2-0 pentru Steaua la lovituri de departajare, cu Duckadam apărând toate cele patru lovituri care i s-au tras! Echipa aliniată de Steaua în acea finală: Duckadam – Iovan, Bumbescu, Belodedici, I. Bărbulescu – L. Bălan (73, A. Iordănescu), Bölöni, G. Balint, Majearu – Lăcătuş, Piţurcă (112, Radu II). Antrenor, Emerich Jenei.

Câţiva ani după aceea, Steaua a strălucit pe cerul Europei, jucând alte trei finale: câştigă Supercupa Europei 1986 (1-0 cu Dinamo Kiev în 1987), pierde Cupa Intercontinentală (0-1 cu River Plate Buenos Aires în 1986) şi CCE (0-4 cu AC Milan în 1989). În CCE, Steaua ajunge și în semifinale (1987/88). În iarna lui 1987 fusese transferat la echipă Gh. Hagi.

După Revoluția din 1989, Steaua va evolua de câteva ori în grupele Ligii Campionilor și va ajunge într-o singură semifinală de cupe europene. În 2006, în Cupa UEFA, după ce în sferturi a eliminat pe Rapid București, în singura întâlnire dintre echipe românești în istoria eurocupelor. Din 2003, patron al clubului devenise Gigi Becali.

În 2014, instanţa a anulat marca Steaua Bucureşti înregistrată de club, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei (CSA Steaua), club aparținând de Ministerul Apărării Naționale. Drept urmare, în 2017, denumirea Stelei (a lui Gigi Becali) devine FCSB.

În 2015, CSA Steaua înființează o secție de fotbal, la început doar cu echipe de copii și juniori. În 2017 se înființează echipa de seniori, înscrisă în D4. Aceasta va promova în Liga a II-a în 2021, fără drept de promovare și în Liga I, din cauza formei de organizare a clubului.

Palmaresul Stelei este disputat, la ora actuală, de FCSB și CSA Steaua. În 2019, CSA Steaua a câștigat o primă hotărâre judecătorească în această privință.

În 2021 s-a inaugurat noul stadion Steaua din București (31.254 de locuri), construit pe locul vechii arene cu același nume din cartierul Ghencea.

Acest din urmă stadion fusese inaugurat în 1974 (demolat în 2018) și acolo s-au obținut marile succese europene ale clubului. Tot acolo a susținut naționala României majoritatea meciurilor de acasă din perioada ”Generaţiei de aur”.

Sursă foto: CSA Steaua București


Articol redactat de Octavian Stăncioiu, purtătorul de cuvânt al Politehnicii Timișoara