Alb-violeţii au parte de o săptămână departe de casă. În această seară lotul Politehnicii călătoreşte cu avionul la Bucureşti, urmând să se deplaseze a doua zi spre Bacău, locaţia partidei cu Aerostar, joc programat miercuri, în etapa a XIV-a (intermediară) a Ligii 2. După acest meci jucătorii pregătiţi de Dan Alexa nu se vor întoarce la Timişoara, echipa noastră urmând să se cazeze din nou în capitală înainte de duelul de sâmbătă, din Bănie, cu U Craiova 1948 în Cupa României.
„E o deplasare grea, la o echipă care dă semne de revenire, a venit după o victorie concludentă împotriva Petrolului, apoi au avut un meci foarte bun cu Rapidul, în care au arătat foarte bine în multe momente. E o echipă organizată, de când a venit Dănuţ Munteanu e una dintre echipele care în ultima perioadă a reuşit să arate fotbal. E o echipă care la început era clar o candidată la retrogradare, acum au făcut puncte şi le-au făcut împotriva unor echipe bune ale Ligii 2”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii, despre întâlnirea cu nou promovata din Moldova.
Din lotul alb-violet va face parte şi Cristi Scutaru, care e însă incert pentru partida de miecuri în urma accidentării suferite în succesul cu Petrolul (scor 1-0). „Scutaru ieri a fost menajat, o să-i facem un RMN mâine, e un jucător important, sperăm să-l recuperăm. Din păcate ne lipseşte Coadă, suspendat, Sofran revine astăzi la antrenamente după 14 zile. Încercăm să aliniem un 11, să fiu inspirat în alegerea echipei, care să ne asigure victoria, ar fi trei puncte foarte importante. E important să jucăm cu Rapidul pentru locul 1 sau 2 şi să intrăm în vacanţă de pe o poziţie fruntaşă… În cazul nefericit în care (Scutaru) nu va evolua la Bacău, există şanse să joace la Craiova. Cupa e un obiectiv important, sperăm să ne calificăm pentru primăvară şi, la fel, vrem să mergem la Craiova cu dorinţă mare de a învinge”, a precizat Dan Alexa.
Tehnicianul Politehnicii e de asemenea convins că echipa sa va avea parte de mai multă atenţie din partea tuturor în urma rezultatelor bune din această toamnă.: „Va fi mult mai greu, e şi presiunea locului, dar avem jucători cu experienţă, care au jucat la un anumit nivel şi am anumite aşteptări de la ei. Le-am spus că dacă nu vom câştiga la Bacău, victoria cu Petrolul va trece în umbră. Tot timpul valoarea echipei e dată de ultimul rezultat!”.
„Va fi o deplasare lungă, plecăm cu două zile înainte. E foarte important acest meci pentru noi, mergem acolo cu un singur gând, acela de a câştiga. Trebuie să ne consolidăm în acest mod poziţia din clasament. Şi, de ce nu, apoi în ultima etapă să încheiem anul pe primul loc (…) Cu siguranţă poziţia din clasament a celor de la Aerostar, locul 20, nu reflectă realitatea din teren, i-am mai urmărit pe cei de la Bacău, au mai avut rezultate bune şi nu prea, aşa că oricând pot să practice un joc bun şi să ne pună în dificultate. Treaba noastră e să fim concentraţi, să fim bine din punct de vedere fizic şi mental şi cred eu că aşa putem să câştigăm”, a spus şi Mircea Axente, nr. 9 din formaţia alb-violetă.
„Este o luptă foarte strânsă, sunt multe echipe acolo cu un număr de puncte apropiat şi probabil aşa va fi până la finalul celor 20 de jocuri. Important e ce facem noi, avem o echipă omogenă, solidă şi, mai mult decât atât, contează cel mai mult că fiecare dintre noi, jucători, antrenori, ştim ce vrem cu adevărat de la fiecare meci. Cu toţii avem un singur gând”, a precizat experimentatul atacant cu referire la lupta pentru primele locuri.
Partida Aerostar Bacău – Politehnica Timişoara se dispută miercuri, 25 noiembrie, de la ora 14.00, şi va fi transmisă în format live video pe pagina de YouTube a clubului nostru. Alb-violeţii sunt pe locul 2, cu 23 de puncte, în timp ce nou promovata din Moldova ocupă poziţia 20, cu 7 puncte acumulate tot după 12 jocuri disputate.
Foto (principal): Sebastian Tătaru