Antrenorul principal al Politehnicii Timişoara a subliniat importanţa următorului meci de campionat, cel de peste trei zile, cu Metaloglobus Bucureşti.
„Avem un lot echilibrat, un lot bun, important e să fiu inspirat la ora meciului cu Metaloglobus pentru că este o finală. Este un joc de şase puncte. Metaloglobus, la fel, îşi pune mari speranţe în jocul împotriva noastră. Pentru că dacă vor câştiga intră în cărţi cu şanse reale pentru play-off”, a declarat Dan Alexa.
Întrebat dacă presiunea pe alb-violeţi era mai mică dacă aceştia câştigau la Slobozia, antrenorul Politehnicii a răspuns: „Nu, tot trebuia să câştigăm cu Metaloglobus, din păcate nu am reuşit să câştigăm acolo şi trebuie să o facem obligatoriu duminică. Trebuie să ne menţinem poziţia în primele şase. Peste două etape vom şi sta, nu vrem să depindem de jocul de la Chiajna. Aţi văzut, Chiajna e o echipă mult schimbată în bine. Ca şi Slobozia, ca şi Slatina, echipe care te pot încurca şi pot să-ţi creeze mari probleme (…) Dezavantajul e că în etapa a 20-a noi stăm. Tocmai de aceea trebuie să ne câştigăm punctele până la etapa în care vom sta, pentru a nu avea emoţii în ultimul joc, la Chiajna”.
„Terenul e acceptabil. Sperăm ca la ora jocului să fie mai bun decât a fost cu Buzăul. Se fac eforturi, oamenii încearcă să-l ducă la un nivel optim. Din păcate avem problema aceasta, dar, nu avem ce face, trebuie indiferent de gazon să arătăm bine la ora jocului şi să câştigăm cele trei puncte”, a concluzionat Dan Alexa cu referire la suprafaţa de joc a arenei „Dan Păltinişanu”.
„Dacă luăm cele trei puncte suntem 90% în play-off. Părerea mea e că e cel mai important meci din acest sezon, cu o echipă bună, care şi ea mai speră la play-off. Dar trebuie să câştigăm neapărat. Jucătorii lor de atac sunt cu mare experienţă la Liga I şi Liga a II-a, jucători de execuţie, dar sperăm să nu le dăm ocazia să aibă situaţii sau ocazii de a marca. Au o echipă omogenă, joacă de doi ani de zile împreună şi mai sunt jucători cu experienţă în Liga I şi la mijlocul terenului şi în defensivă. Au echipă bună pentru Liga a II-a”, a spus şi mijlocaşul Alin Ignea.
Partida Politehnica Timişoara – Metaloglobus Bucureşti se dispută duminică, 7 martie, de la ora 13.00 (televizat), pe stadionul „Dan Păltinişanu”, în etapa a XVIII-a a Ligii 2. Alb-violeţii ocupă locul 2, cu 28 de puncte din 16 meciuri, în timp ce bucureştenii sunt pe locul 9, cu 24 de puncte din 15 partide contabilizate.
Foto: Sebastian Tătaru