Echipa noastră începe returul play-off-ului Ligii 2 de pe locul 6, dar păstrează şanse matematice de a intra în careul fruntaş. Vineri, la Timişoara, vine Dunărea Călăraşi, contracandidată în faţa căreia Politehnica nu a pierdut în acest sezon.
Alb-violeţii au înregisrat două remize cu gruparea din sudul ţării: 1-1 pe „Ştiinţa” în sezonul regular, respectiv 0-0 pe arena „Ion Comşa” în debutul play-off-ului.
„Suntem obligaţi să credem în şansa noastră, meciul cu Călăraşiul ar cam fi ultima şansă de a spera la un loc de baraj. S-au pierdut puncte multe şi nu mai e timp de eşecuri sau semieşecuri. O victorie împotriva Dunării ar mai aşeza lucrurile, ar da un refresh echipei, pentru că echipa asta are nevoie de o victorie ca să putem spera la acest loc de baraj. Dar pentru asta trebuie să păstrăm determinarea pe care am avut-o în patru din cinci jocuri din acest play-off şi să fim mult mai performanţi în faţa porţii, să reuşim să înscriem goluri, să găsim variante de a finaliza, pentru că am păcătuit din punctul ăsta de vedere. Trebuie să ne păstrăm determinarea şi să fim încrezători pentru că, indiferent în ce situaţie suntem, trebuie să câştigăm. În primul rând pentru noi ca şi club, pentru suporterii lui Poli, pentru moralul nostru, ca să avem un retur de play-off mult mai bun decât turul la nivel de rezultate. Repet, cred că echipa asta are nevoie de o descătuşare iar descătuşarea vine doar printr-o victorie”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.
Tehnicianul alb-violeţilor a răspuns la conferinţa de presă de azi şi la o întrebare legată de situaţia jucătorilor care au lipsit în partida cu Csikszereda: „S-au antrenat bine, îi respect foarte mult, am spus-o şi-n conferinţa trecută, ne trebuie un refresh la nivel de dinamică (…) Ei mai fac parte din planurile de viitor, doar că acum e important să-i văd şi pe jucătorii mai tineri. Am avut o medie de vârstă foarte ridicată, practic sunt obligat să scad media asta şi în perspectiva viitorului lui Poli”.
Din păcate Politehnica nu va mai putea miza pentru restul stagiunii pe serviciile tânărului portar Otto Hindrich, care a suferit o accidentare la gleznă în jocul trecut. „Pe Otto Hindrich l-am pierdut pentru tot sezonul, s-a accident la meciul cu Ciucul. Este o certitudine asta. Încercăm să-i recuperăm pe jucătorii care au avut probleme, au revenit la antrenamente, dar au stat ceva timp, Cioinac iarăşi, sunt probleme, dar jucătorii care intră trebuie să demonstreze că merită să joace”.
Dan Alexa a vorbit şi despre adversar, arătându-se convins că oaspeţii se vor prezenta în plenitudinea forţelor pe Bega: „Am înţeles că sunt restanţe, îi cunosc, e o echipă care e susţinută de oficialităţi, au fost probleme cu bugetul şi e normal să apară întârzieri, dar la cum îi cunosc eu se vor rezolva problemele. Îi cunosc foarte bine pe oamenii care conduc clubul acela şi sunt iubitori de echipă, practic e proiectul lor şi nu cred că o să o lase. Am înţeles că li s-au dat şi nişte prime ieri şi sunt pregătiţi de meci”.
Partida Politehnica Timişoara – Dunărea Călăraşi se dispută vineri, 30 aprilie, de la ora 15.00 (Digisport 1, Telekom Sport), în etapa a VI-a a play-off-ului Ligii 2. Alb-violeţii sunt pe 6 cu 33 de puncte, în timp ce formaţia pregătită de Cristian Pustai se află pe locul 4, cu 39 de puncte.