Antrenorul principal al Politehnicii s-a arătat mulţumit de atitudinea jucătorilor săi în meciul din prima etapă a play-off-ului Ligii 2, încheiat cu scor alb pe terenul Dunării Călăraşi.
„A fost un 0-0 frumos, cu foarte multe situaţii de a înscrie, atât ale Călăraşiului, cât şi ale noastre. Cred că noi am avut ocaziile mai mari. Am ratat situaţii de unu la unu cu portarul advers, şi-l felicit pe Began pentru că a făcut un meci bun, şi am avut şi acea bară pe finalul meciului. A fost un meci frumos, am avut atitudine, determinare, am fost foarte organizaţi, am întâlnit o echipă foarte bună, pe care o văd printre favorite la promovare. Au condiţii foarte bune, au un lot excepţional, dar îmi felicit echipa pentru ce au arătat azi şi am un regret pentru că am ratat în repriza a doua de trei ori singur cu portarul şi am avut acea bară. Puteam să pierdem la ultima fază, când a apărat foarte bine Otto, şi-l felicit şi pe portarul meu. Până una alta un punct câştigat în deplasare pe terenul unei echipe foarte bune”, a declarat Dan Alexa.
Foto: Sebastian Tătaru (arhivă)