Antrenorul principal al Politehnicii s-a arătat dezamăgit că jucătorii săi nu au luat toate cele trei puncte de pe terenul Unirii Sloboziei. Alb-violeţii au încheiat cu scor alb meciul disputat în runda a 17-a a Ligii 2.

„Am avut o primă repriză echilibrată, apoi am controlat repriza a doua. Am avut trei-patru situaţii mari, clare, am avut şi o lovitură de la 11 metri (n.n. Mera a fost lovit cu piciorul de portarul advers, nu s-a acordat nimic). Din păcate ne-a lipsit golul. O repriză a doua pe care am jucat-o aşa cum ar fi trebuit să o jucăm şi pe prima. Dar am întâlnit o echipă foarte bine organizată. O echipă foarte agresivă, care a avut şi şansa ei la începutul reprizei a doua. Sunt dezamăgit pentru că, la cum s-a jucat repriza a doua, trebuia să câştigăm! Din păcate nu am făcut-o şi am pierdut două puncte”, a declarat Dan Alexa.

Întrebat dacă acest rezultat „trage în jos” echipa noastră în lupta pentru accederea în play-off, tehnicianul Politehnicii a adăugat: „După prima repriză spuneam că e un punct echitabil, dar după aspectul reprizei a doua, vorbind strict de joc, am pierdut două puncte azi. Sigur, într-o luptă în care între zece echipe diferenţa e de trei-patru puncte, normal că pot conta foarte mult. Dar trebuie să luăm şi lucrurile bune – am fost organizaţi, am interpretat foarte bine toate fazele. E o echipă foarte bună de contraatac, mult schimbată în bine Slobozia, de când a venit Mihalcea. Dar repet, am aşteptări mai mari de la jucătorii de atac, mult mult mai mari, pentru că trebuie să înscriem, trebuie să fructificăm ocaziile pe care le avem. O să întâlnim echipe care se apără cu opt-nouă jucători în jumătatea proprie şi atunci când ai situaţii, dacă nu înscrii, nu poţi câştiga”.

Politehnica ocupă în continuare locul al doilea al Ligii 2, cu 28 de puncte obţinute din 16 meciuri disputate.

Foto: Sebastian Tătaru