Dan Alexa a vorbit astăzi din noua sa postură în organigrama Politehnicii Timişoara şi obiectivul mult dorit: promovarea în Liga I.

Reamintim că ieri, clubul nostru a rezilitat de comun acord înţelegerea cu antrenorul Octavian Benga iar conducerea băncii tehnice a fost preluată de Dan Alexa, care a activat în funcţia de manager general de la începutul actualei stagiuni. „A fost şi pentru noi o situaţie neaşteptată. Repet, am venit la Politehnica pentru un singur obiectiv, acela de a încerca promovarea. Pentru noi este foarte important anul acesta, pentru că se fac eforturi din toate punctele de vedere să putem să ne atingem acest obiectiv. Am acceptat imediat, pentru că momentul acesta este o situaţie grea. Tavi, ştiţi foarte bine, a plecat. Îmi pare rău, despre Tavi am să vorbesc frumos tot timpul, este un antrenor talentat, care a avut rezultate bune aici. Din păcate îmi pare rău că nu a înţeles că aici tot timpul s-a lucrat în echipă. Tot timpul s-a reuşit conlucrând foarte bine. Cred că nu e loc de orgoliu. Am discutat şi cu el, am încercat să-i explic că poziţia lui de antrenor principal nu se schimbă. A fost alegerea lui. Am acceptat să vin, aşa cum am acceptat să vin în vară să ajut Politehnica, îmi doresc foarte mult să reuşim promovarea… Şi cred că se poate promova!”, a declarat Dan Alexa.

Noul antrenor principal a explicat şi contextul în care s-a produs schimbarea din organigrama clubului, iniţial Dan Alexa urma să îndeplinească atribuţiile de director tehnic: “În discuţia mea cu Tavi i-am spus că rămâne antrenor principal, decide absolut tot ce ţine de mersul echipei, era problema doar să se sfătuiască, nu neapărat cu mine, ci cu toţi oamenii care decid în clubul acesta. El a înţeles greşit din punctul meu de vedere, eu i-am explicat foarte clar, îmi pare rău, cred că a fost o decizie luată din orgoliu, care nu şi-a avut rostul. Asta s-a întâmplat, este normal să colaborezi cu oamenii din club. Eu nu văd o situaţie roz din punctul de vedere al clasamentului, s-a strâns clasamentul, suntem la un punct-două de urmăritoarele noastre, avem şi un joc în plus, faţă de altele sunt două. Sâmbătă îmi doresc să rămânem pe această poziţie deşi va fi foarte greu. Ştiţi foarte bine că stăm, era normal să colaborăm cu toţii, să ne sfătuim. Eu aşa văd lucrurile şi când eu eram antrenor principal mă sfătuiam cu oamenii în care credeam. Eu cred că Tavi s-a pripit, dar îi doresc multă baftă. Cât timp a fost aici şi-a făcut foarte bine treaba. Dar obiectivele lui Poli sunt pentru mine tot ce contează în momentul acesta şi dacă e ceva care simt că nu merge bine, o să ridic problema sau o să iau măsuri”.

Dan Alexa s-a arătat mulţumit de lotul actual de jucători. “S-au făcut eforturi foarte mari să aducem jucătorii care s-au adus. Cred că echipa este mult întărită valoric faţă de sezonul trecut, avem jucători care au foarte multe meciuri în Liga I, jucători care sunt legaţi de Timişoara, sunt legaţi de Politehnica, ei sunt nucleul de bază şi jucătorii pe care toată lumea se bazează. Avem şi jucători tineri care pot să progreseze foarte mult şi cred cu tărie că pot să o facă şi pot să-mi aduc contribuţia la progresul lor. Avem un lot bun, de care sunt foarte mulţumit şi nimeni nu poate să spună altceva, asta îmi dă foarte multă încredere. Suntem ca şi valoare a lotului în primele şase echipe, din păcate apar situaţii precum cele cu testările Covid, unde nu ştii niciodată pe cine te bazezi şi pe cine nu. Acum s-a mai reglat, cine a avut nu va mai face testele …nu mai departe de Petrolul avem absenţi importanţi, dar nu mai contează, important e ca toată lumea să creadă că putem câştiga şi că putem să fim acolo la promovare”, a mai spus antrenorul principal al Politehnicii.

În finalul interviului “de la distanţă”, în care noul tehnician al Politehnicii a răspuns şi întrebărilor adresate de reprezentanţii mass-media, Dan Alexa a transmis şi un mesaj suporterilor alb-violeţi: “Tot ce se face, toate eforturile, sunt pentru a reuşi această promovare istorică. Timişoara are nevoie de Poli, Poli are nevoie de Liga I. Cred că a trecut destulă vreme în care s-a suferit din punctul ăsta de vedere. Lumea are nevoie de un refresh, să vadă Politehnica în prima ligă şi să fie convinşi că toţi cei care ne ocupăm de această echipă vom face tot ce ţine de noi pentru a putea reuşi performanţa asta!”.

După cum se ştie, echipa noastră va sta în runda a XII-a a Ligii 2, prin urmare Politehnica va disputa sâmbătă un joc-şcoală “în familie” cu generaţia 2003 alb-violetă.