Club al Ministerului de Interne, înființat în 1948 (la trei ani după ce Armata Roșie intrase cu tancul în România), Dinamo București era creat după modelul “Dinamo”, model de club al forţelor poliţieneşti instituit de URSS în ţările pe care le-a cotropit după război. Aşa a luat naştere o echipă care va deveni una dintre cele două “mari” ale fotbalului românesc. Purtând un nume care în limba română nu înseamnă nimic.
În returul campionatului 1947/48, spre finalul ediţiei, bucureștenele Unirea Tricolor (numită în acel moment Unirea Tricolor MAI, fiind deja patronată de Ministerul Afacerilor Interne) şi Ciocanul au fost desfiinţate, ele “fuzionând” pentru a crea Dinamo. Cu un an înainte apăruse viitoarea Steaua.
Dinamo n-a fost niciodată iubită la Timișoara. Care a fost, în perioada comunistă, cel mai anticomunist oraș al României, iar Dinamo reprezenta noua ordine instaurată în ”Lagărul socialist”. Motivele: modul în care a apărut, ce a reprezentat această grupare, metodele pe care le-a practicat până la Revoluție (transferuri ”cu japca”, șantaj și amenințări la adresa cluburilor și jucătorilor adverși, presiuni asupra arbitrilor).
Dinamo a fost, însă, o grupare de elită a Estului european. A fost prima echipă din România care a ajuns în semifinalele CCE, în 1984. Dar nu va evolua niciodată în grupele Ligii Campionilor…
De subliniat și semifinala Cupei Cupelor, în 1990, când antrenorul Mircea Lucescu formase o echipă legendară, care își va întrerupe brusc ascensiunea, chiar în acel an, prin transferul la cluburi străine a majorității titularilor săi, situație posibilă grație Revoluției din 1989.
De-a lungul timpului, la Dinamo au scris istorie jucători precum Suru, Băcuț I, Nunweiller III, Pîrcălab, M. Lucescu, Cornel Dinu, Dudu Georgescu, D. Moraru, Augustin, Rednic, Cămătaru, Mateuț, Răducioiu și Dănciulescu.
În vara anului trecut, Dinamo a retrogradat din primul eșalon, pentru prima dată în istorie.
La ora actuală, clubul se află (pentru a doua oară!) în insolvență. Din iarna acestui an, clubul are un patronat nou. Culorile clubului sunt alb-roșu.
Nici măcar stadionul propriu nu mai e ce-a fost. Stadionul Dinamo nu mai e omologat nici măcar pentru Liga a II-a și se așteaptă reconstrucția sa.
Foto: Dinamo, semifinalistă a CCE 1984