Anual, peste 600.000 de persoane au nevoie de sânge şi de preparate sanguine. Din păcate, nu de puţine ori, pacienţii şi cei dragi lor se confruntă cu lipsa sângelui din spitale iar operaţiile şi tratamentele medicale de care au atâta nevoie sunt amânate.

Ca în fiecare an ne propunem să dăm o mână de ajutor oamenilor minunați de la @Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara, susținând în același timp tradiționala Acțiune de Crăciun Druckeria.

CE TREBUIE SĂ FAC?

Vino între 12 și 16 decembrie pe strada Martir Marius Ciopec, nr. 1 (lângă Spitalul Județean) cu cartea de identitate, permisul de conducere sau pașaportul tău. După ce vei fi consultat și ți se va întocmi un dosar medical ți se vor recolta între 450 și 500 ml sânge, cantitate care ți se reface ca volum în 24 ore. Din punga ta de sânge se vor obține trei produse, asta înseamnă că la un moment dat poate vei putea salva trei vieți.

CE RESTRICȚII AM?

Înainte de a dona trebuie să te fi odihnit corespunzător și să nu fi fumat înainte cu o oră. Poți consuma o cană de cafea sau de ceai și un mic dejun puțin consistent, fără proteine și grăsimi (lapte, unt, carne, etc.). Trebuie să ai între 18 și 60 ani, să nu fi suferit în ultimele luni intervenții chirurgicale și să nu suferi de afecțiuni medicale grave. Lista completă a restricțiilor o poți găsi pe https://www.pentruviata.com/cum.html.

CE PRIMESC ÎN SCHIMB? CARE SUNT DREPTURILE MELE?

✔ Să primeşti rezultatele testelor efectuate pe sângele recoltat: RH; grupă sangvină; Hepatita B, C; HIV(SIDA); HTLV (leucemie); VDRL (sifilis); ALT (probe hepatice). Rezultatele sunt confidenţiale şi se ridică de către donator personal de la centrul de transfuzii.

✔ La cerere, ai posibilitatea efectuării şi a altor analize gratuite (calcemie, glicemie, transaminaze, colesterol, EKG, radiografie pulmonară). Acestea presupun o nouă recoltare la sediul centrului de transfuzii.

✔ 1 zi liberă de la locul de muncă (în cazul angajaţilor cu carte de muncă) sau o zi scutire de frecvenţă pentru elevi, studenţi şi militari, în ziua donării

✔ Decontarea cheltuielilor de transport dacă ai domiciliul sau reşedinţa în altă localitate decât cea în care îşi are sediul instituţia la care se face donarea de sânge

✔ Reducere de 50% la abonamentul pentru transportul în comun (pentru 30 de zile) dacă donarea se face la instituţia de profil din localitatea de domiciliu sau din cea în care donatorul este angajat.

✔ Alocaţie de hrană sub forma tichetelor de masă sau o masă (alimente) post donare la centrul de transfuzii

✔ Să fii informat asupra motivelor excluderii tale de la donare

Știm că după ce donezi te poți simți slăbit. De aceea prietenii noștri de la Uber oferă curse gratuite tuturor donatorilor din cadrul acestei campanii. Utilizatorii noi ai aplicației pot folosi codul promoțional special Politehnica Timișoara 👉 avemundrum. Utilizatorii existenți vor primi un cod special ce le garantează cursa gratuită imediat după donare. Totul pentru ca tu să ajungi cu bine acasă. 💪

CUM POT AJUTA MAI MULT?

✅ Distribuie campania și informează-ți prietenii cu privire la donarea de sânge și la utilitatea acesteia

✅ Predă tichetele de masă primite reprezentanților Druckeria. Noi le vom folosi la achiziționarea de alimente în contul Acțiunii de Crăciun din acest an, alimente pe care le vom duce familiilor nevoiașe din județul Timiș

✅ Implică-te activ în acțiunile sociale desfășurate de noi, în funcție de disponibilitatea ta. Trimite-ne un mesaj privat sau un mail la contact@sspolitehnica.ro în cazul în care vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă