Politehnica Timişoara s-a calificat în 16-imile de finală ale Cupei României după succesul scurt, scor 2-1, cu Şoimii Lipova. Antrenorul Dorin Toma a spus după meci că aşteaptă evoluţii mai bune din partea jucătorilor săi tineri sau cu mai puţine minute oficiale de joc.
„E o calificare mai departe în Cupa României, după un joc slab făcut de către noi, în ambele reprize. Din păcate nu am reuşit să gestionăm destul de bine jocul aşa cum ne-am dorit. Chiar dacă am schimbat formula de echipă şi au avut şansa să joace unii jucători care nu au jucat chiar deloc până acum, alţii au jucat foarte puţin, ne dorim mult mai mult şi de la ei şi de aceea am făcut aceste formule de echipe, pentru a avea minute toţi jucătorii din lot”, a declarat Dorin Toma, antrenorul principal al Politehnicii.
„S-a simţit lipsa unui amical, dar nu puteam să-l facem jucând marţi, dacă jucam miercuri meciul de Cupă sigur găseam un adversar pentru vineri sau sâmbătă. Am avut oferte de amicale cu echipe de Liga I, dar trebuia să facem noi deplasarea. Ţinând cont că azi am jucat în deplasare şi sâmbătă jucăm în deplasare, era prea obositor pentru echipa noastră să facem trei deplasări în şapte zile”, a explicat tehnicianul alb-violeţilor de ce echipa noastră nu şi-a programat un test în weekend-ul „liber”.
„Important este că ne-am calificat, indiferent cu cine vom juca, vom juca la victorie şi la calificare. Ne dorim să avem un parcurs cât mai lung în Cupa României, să aducem echipe de Liga I. Şi, meciul acesta deja îl uităm de mâine, căci ne pregătim pentru jocul de campionat”, a adăugat Dorin Toma.
„Principalul” alb-violeţilor a vorbit şi despre Tudor Moţiu, tânărul care a adus victoria în cartierul arădean Sânnicolau Mic: „E un copil tânăr, de 2004, se pregăteşte foarte bine, a făcut un joc bun astăzi, care a culminat cu marcarea golului. Ne bucurăm pentru el, cum ne bucurăm pentru toţi jucătorii tineri şi pentru cei experimentaţi totodată”.