În luna aprilie a acestui an s-a înfiinţat oficial Fußballförderverein Druckeria Deutschland e.V., o asociaţie de tip ONG creată de suporterii noştri din Germania cu scopul de a sprijini activitatea Politehnicii Timişoara. Mai exact, fanii din această ţară şi nu numai pot dona sume în contul asociaţiei care are ca obiectiv primordial susţinerea activităţii centrului alb-violet de copii şi juniori.

Suporterii polişti din Germania sunt activi de mai bine de şase ani în medii diverse. Iar simpatizanţii Politehnicii sunt deja familiarizaţi cu activitatea Druckeriei 360, prin care fanii noştri din afara ţării s-au angrenat în susţinerea unor proiecte necesare desfăşurării activităţii clubului în cele mai bune condiţii. Druckeria Deutschland, noua structură, acţionează precum o filială a acesteia şi s-a format cu respectarea „la virgulă” a legislaţiei germane, fiind un mod transparent de a ajuta clubul mult iubit de către bănăţenii din zonă şi nu doar de ei.

Iniţiatorii noului ONG sunt timişoreni care s-au stabilit între timp în zona oraşului Karlsruhe, înfrăţit de altfel cu urbea noastră. „Vrem să atragem oamenii care locuiesc în Germania şi au interes să susţină clubul… Noi nu avem voie aici să formăm o asociaţie care să susţină fotbalul profesionist, astfel că am înfiinţat asociaţia aceasta prin care sprijinim fotbalul juvenil. Ne-am gândit că putem să susţinem astfel Centrul de copii şi juniori, ca să aducem oarecum un plus sau să dăm o mână de ajutor la formarea tinerilor fotbalişti ai Politehnicii. Nu putem trimite bani direct, o anumită sumă, noi avem proiecte, suntem în contact cu oameni din conducere, cu Sebastian Novovic şi Marius Adam, şi, în funcţie de ce nevoi sunt, vom încerca să ne aducem contribuţia la bunul mers al lucrurilor… De exemplu dacă e nevoie de materiale pentru antrenamente (gărduleţe, mingi, echipamente sportive, etc.). Acesta e primul obiectiv al nostru (…) Al doilea obiectiv e să reuşim să vorbim cu diferite cluburi din zona noastră. Noi stăm Karlsruhe, vrem să promovăm Politehnica în zonă şi să facilităm, de exemplu, participarea echipei la diferite turnee. Sau, să organizăm un turneu în Timişoara iar noi să aducem echipe din Germania, care au şi ele centre de copii. Vrem să avansăm treptat şi pe nivelul acesta. Iar al treilea obiectiv e să contribuim la Acţiunea de Crăciun a Druckeriei”, ne-a spus Richard Daniel Scheel, preşedintele Druckeria Germania.

Cardul de membru se obţine prin plata cotizaţiei anuale de 19,21 euro. Momentan asociaţia se află la început, şapte persoane sunt membri fondatori, dar potenţialul de creştere e foarte mare, ţinând cont de poate miile de bănăţeni, fani Poli, aflaţi pe teritoriul Germaniei, dar şi de sprijinul constant primit în iniţiativele noastre din partea fanilor Borussiei Monchengladbach. „În mare parte sunt timişoreni sau susţinători Poli şi sper să vină şi mulţi suporteri de la Gladbach… Eu sper ca prin asociaţia aceasta să se implice şi mai mulţi oameni din exterior. Noi încercăm să ajutăm cu cât putem, cât ne permite timpul (…) Vrem să facem mai multe proiecte şi să ne axăm pe donaţii. Dacă donează o persoană privată sau o firmă din Germania, o anumită sumă de bani, aici ei pot să-şi deducă din taxe, să facă o declaraţie de venit şi primesc ulterior banii înapoi de la stat. Căci ei vor primi de la noi o fişă, în care se specifică suma de bani, faptul că a fost donaţie”, a precizat „Ricky”. Acesta are o poveste similară cu a altor suporteri plecaţi în străinătate şi rămaşi aproape de Poli. La Timişoara a urmat Liceul Lenau, a fost student al Universităţii Politehnica şi era nelipsit din peluza alb-violetă. „Familia mea, părinţii, trăiesc în România, deşi suntem toţi cetăţeni români de naţionalitate germană. Am fost chiar printre primii membri Druckeria, în Germania am plecat în anul 2013, unde trăiesc alături de soţia mea, tot timişoreancă”, a adăugat Richard Scheel (foto principal, centru).

Vicepreşedintele asociaţiei este Iulian Benea (foto, dreapta) iar funcţia de trezorier e îndeplinită de Ovidiu Abrudan (stânga).

Informaţii de contact:

Fußballförderverein Druckeria Deutschland e.V.

Adresă: Wendelinusstr. 43, 76646 Bruchsal

Finanzamt Bruchsal

Steuernummer: 30073/19718

Amtsgericht Mannheim VR: 703134

Volksbank Bruchsal-Bretten eG

IBAN: DE 58 6639 1200 0000 3277 86

BIC: GENODE61BTT

Contact: tel. +49 172 36 70 714 (Ricky Scheel) sau druckeriadeutschland@outlook.de