Prima etapă intermediară a noului sezon de ligă secundă o readuce pe Politehnica pe arena „Știința”, pentru un nou duel cu o nou-promovată. Dacă în runda a doua, formația pregătită de Bogdan Andone a fost vizitată de un nume cu rezonanță, FC Argeș, de data aceasta, oaspetele se numește Metaloglobus București. În acest caz, nu vorbim despre un club nou, apărut din neant în ultimii ani, ci de o formație cu o vechime de 61 de ani, dar care până la începutul acestui deceniu activase doar în eșaloanele municipale ale Bucureștiului.

Metaloglobus București s-a înființat în 1956, fiind legată de fabrica omonimă, care fusese deschisă în perioada interbelică de industriașul Manfred Weiss. De-a lungul anilor, pe poarta întreprinderii Metaloglobus au ieșit diverse produse din metal și oțel, de la gloanțe, lanterne, boilere, pentru ca din 1965 să se specializeze pe producția de jucării de metal, foarte populare în epocă.

Și în prezent, echipa de fotbal e legată de fabrica Metaloglobus, mult restrânsă ca dimensiuni și nivel de producție față de anii socialismului. După mai bine de cinci decenii de activitate doar pe raza municipiului București, Metaloglobus a făcut pasul spre fotbalul de performanță în 2011. În acel an, echipa a câștigat Liga a IV-a București, însă a pierdut barajul cu Rapid Clejani, laureata județului Giurgiu. Cu toate acestea, din cauza numărului mic de echipe înscrise la startul ediției 2011/2012, Metaloglobus a primit o invitație de a evolua în eșalonul terț, pe care a acceptat-o.

În cele șase sezoane în care a activat, fără întrerupere, la nivelul Ligii a III-a, gruparea din Pantelimon s-a clasat mereu în prima jumătate a seriilor în care a fost repartizată. După două clasări pe locul 3, în edițiile 2012/2013 și 2015/2016, Metaloglobus a izbutit promovarea la finele sezonului trecut, în care a dominat autoritar Seria 2. Bucureștenii au acumulat 60 de puncte în cele 26 de jocuri disputate, cu 11 mai multe decât a doua clasată, Viitorul Domnești și cu 14 în plus față de a treia clasată, CS Tunari.

Au încurcat UTA

După trei runde, Metaloglobus are un singur punct în cont. Bucureștenii au pierdut jocurile disputate pe teren propriu, 0-1 cu Olimpia Satu Mare și 2-3 cu Pandurii Târgu Jiu, însă au reușit una dintre marile surprize ale acestui început de sezon, o remiză albă la Șiria, cu UTA, formație cotată, prin prisma lotului de care dispune, cu șanse mari la promovarea în Liga I. Primele goluri ale formației din Pantelimon au fost înscrise în runda din weekend, prin Mădălin Martin (sosit în vară de la Poli Iași) și Valentin Ghenovici, în eșecul la limită cu fosta prim-divizionară Pandurii Târgu Jiu.

Fostul polist Gigel Coman e asistentul „principalului” Bogdan Argeș Vintilă la Metaloglobus

Dacă lotul de jucători al formației din Pantelimon nu spune prea multe iubitorului de fotbal din vestul țării, pe banca tehnică regăsim nume cât se poate de cunoscute. Antrenor principal e Bogdan Argeș Vintilă, fostul goalkeeper de la FC Argeș sau FC Național. Iar din primăvara acestui an, în rolul de „secund” a sosit Gigel Coman, fostul fotbalist al Politehnicii Timișoara din anii 2005-2006. În perioada petrecută în alb-violet, a înscris 9 goluri în 36 de jocuri disputate. De-a lungul anilor, a mai evoluat la FC Național, Steaua, U Cluj, CS Otopeni, iar ultima aventură în calitate de jucător a avut-o în Liga a IV-a bucureșteană, la Progresul. În cartea sa de vizită figurează și trei selecții la echipa națională, bifate în perioada 2003-2005. Funcția de antrenor secund la Metaloglobus București reprezintă prima experiență ca tehnician pentru Gigel Coman.

Și dacă tot am vorbit despre numele cunoscute ale trupei din Pantelimon, să spunem că în lot se regăsește… Marius Șumudică. Nu, nu e vorba despre actualul antrenor al turcilor de la Kayserispor, ci de fiul acestuia. Născut la 7 august 1996, Marius Șumudică jr. evoluează tot pe postul de atacant și, la fel ca tatăl său, a crescut la juniorii Sportului Studențesc. A sosit în această vară la Metaloglobus, sub formă de împrumut de la Astra Giurgiu, însă nu a bifat deocamdată niciun minut în Liga a II-a pentru alb-albaștrii din Pantelimon.

Partida Politehnica Timișoara – Metaloglobus București, din cadrul etapei a 4-a a ligii secunde, va avea loc miercuri, de la ora 18:00, pe arena „Știința”.