În faţa propriilor suporteri, care au dovedit atitudine în înaltul stadionului „Dan Păltinișanu”, jucătorii noştri au rămas datori la capitolul numit dorință.

Prima repriză a fost una echilibrată, șansele de gol fiind împărțite de cele două combatante. În minutul 11, Schieb trimite o minge în fața porții, dar Pițigoi ajunge prea târziu la întâlnirea cu balonul rotund. În urma unui corner, în minutul 20, Mera trimite o minge către poartă fără efect pe tabela de marcaj. Adversarii noștri din această etapă au ieșit la atac în minutul 34. Rareș Murariu, cel mai bun jucător polist în acest meci, a intervenit de două ori în decurs de trei minute. În primă fază la un șut sub transversală, iar la cornelul aferent șutului periculos a scos mingea de lângă bară.

Băieții nu au prezentat atitudine nici în a doua repriză, dovadă fiind jocul lamentabil și totodată greu de privit. Daco-Getica a punctat în minutul 61. Iani a șutat spre poartă, mingea a fost respinsă in extremis de Murariu, iar Prodan a fost singurul jucător care a urmărit mingea, punctând în poarta goală. Schimbările efectuate de Cosmin Petruescu, dintre care două pe considerente medicale, s-au dovedit ineficiente, scor final 0-1

Politehnica Timișoara v. ASC Daco-Getica 0-1

Politehnica: Murariu – Jurj, Mera (cpt.), Scutaru, Cherecheş – Schieb (67, Ungureanu), B. Vasile, Ignea, S. Lupu (46, Dros) – Axente, Piţigoi (46, Trip)
Antrenor: Cosmin Petruescu

ASC Daco-Getica: Began – Mh. Stancu, Puţaru, R. Prodan, Jica – Neacşu (90+1, Obreja), Iani, Tudorică (cpt.) – L. Gheorghe (84, Stoica), Răducan (86, Epure), R. Stănescu
Antrenor: Marius Baicu

În etapa a IV-a ne deplăsam în București pentru a susține derby-ul cu Rapid. Meciul este programat sâmbătă, 24 august, ora 18:00, pe stadionul „Regie”.