Eroii nu mor niciodată! Sub acest slogan, în sudul Californiei s-a desfăşurat un turneu de fotbal amator rezervat românilor din SUA. Au participat trei echipe: una a fanilor polişti, alta a celor ripensişti, la ambele fiind prezenți și invitați speciali, plus una a românilor din zona San Diego.

A fost prezent şi consulul general al României în Los Angeles, Cosmin Dumitrescu, care a asistat la minutul de reculegere de la începutul turneului, în memoria martirilor, a tăiat stema din drapelul antedecembrist și a ținut un scurt discurs despre importanța acelor zile care au produs scânteia Revoluției în Timișoara.

Evenimentul fotbalistic ”Azi în Timişoara, mâine-n toată țara – Eroii nu mor niciodată” s-a aflat la prima ediție.

În meciul dintre suporterii care reprezintă Politehnica Timişoara, respectiv Ripensia Timișoara, alb-violeții s-au impus cu 4-0, prin golurile marcate de Andrew Marc, Cristian Rus şi Darius Rus (de două ori), și au intrat în posesia primului trofeu pus în joc, Timişoara Revolution Memorial.

A fost victorie polistă și în al doilea joc, cu selecționata românilor din zona San Diego, astfel că fanii viola au obținut și trofeul acordat câştigătoarei turneului, Romanian Revolution Memorial.

Din rândurile poliștilor, Nicu Anca a fost desemnat cel mai bun portar, dar şi cel mai bun jucător al competiției, Adi Bojin şi Dani Măreț au fost golgeterii turneului (cu câte 3 goluri), iar Darian Rus a fost numit cel mai bun tânăr jucător. Antrenorul echipei a fost Silviu Vesa, iar printre jucătorii din lot s-au aflat şi Ovidiu Mara, purtătorul de cuvânt al asociației Poli of America SG, cel care a făcut deplasarea din Arizona, și Narcis Drăgan, preşedintele acestei entități.

Poli of America SG are aproximativ 40 de membri oficiali Druckeria și a afişat un banner la turneu: ”Timişoara are nevoie de un stadion”!

Evenimentul a fost organizat de către Narcis Drăgan, Claudiu Petrea (căpitanul celor din San Diego) şi Marius Tomescu (antrenorul fanilor Ripensiei). Ultimul este inițiatorul proiectului Fotbal Club Dacia din California, încă de-acum 30 de ani!