Politehnica Timişoara şi Fortuna Becicherecu Mic au oficializat astăzi un nou parteneriat între cele două cluburi. Prin noua asociere, echipa din comuna timişeană, care a încheiat pe locul 4 sezonul 2020-21 al Ligii I feminine, va evolua din noul sezon sub egida Politehnicii. De asemenea, colaborarea este extinsă atât la nivel de facilităţi, cât şi în ceea ce priveşte echipele de juniori ale celor două entităţi. Proiectul e coordonat de managerul general Mirel Albon, cel mai titrat tehnician din fotbalul feminin românesc şi fost selecţioner al echipei naţionale.
Echipa din prima ligă va evolua în sezonul viitorul sub denumirea de Politehnica Timişoara şi va avea obiective ambiţioase: atacarea locului 1 şi accederea într-un timp cât mai scurt în grupele competiţiei continentale numărul 1.
„Mă bucur să anunţ că începând din viitorul sezon echipa Fortuna Becicherecu Mic va evolua cu numele de Politehnica Timişoara, mă bucur foarte mult pentru că fotbalul feminin merită subliniat mai mult şi prezenţa sa sub un brand, precum cel al Politehnicii, nu poate decât să fie un avantaj şi pentru echipa de fete. Mai ales că rezultatele lor au fost la nivelul celor pe care ni le dorim întotdeauna să le avem la Politehnica”, a spus Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara.
„Preocupările sunt mai vechi şi, în momentul în care discuţiile au avansat, între domnul primar Raimond Rusu şi domnul rector Florin Drăgan, s-a ajuns într-adevăr la această formulă, protocol de colaborare, care urmăreşte două ţinte importante. Prima dintre ele este, într-adevăr, ca Politehnica, să-şi dezvolte şi această coordonată în mişcarea sportivă. Să nu uităm că noi avem actualmente o echipă în Liga 2, clasată pe locul 4, şi în acest moment se continuă campionatul de junioare, unde avem echipă la categoria Under 17… A doua, Fortuna Becicherecu Mic a dovedit în toţi aceşti ani că este foarte aproape de a-şi realiza un vis şi anume de a deveni campioană naţională a României sau de a câştiga o Cupă. A lipsit ceva de fiecare dată şi sperăm ca prin această asociere, acele motive care au dus la nereuşite, să fie eliminate…”, a declarat şi Viorel-Aurel Şerban, preşedintele Politehnicii Timişoara.
„Suntem bucuroşi pentru semnarea acestui protocol legat de fotbalul feminin şi credem că din experienţa acumulată în fotbalul feminin la nivel de Fortuna Becicherecu Mic şi prin aducerea lui Mirel Albon în funcţia de manager general să fie un pas înainte pentru fotbalul feminin. Nu doar pentru cel timişorean, ci şi fotbalul feminin din România!”, a precizat Marius Călin Paşca, preşedintele Fortunei Becicherecu Mic.
„După multe discuţii avute şi cu cei de la Universitatea Politehnica, am ajuns la concluzia că e mai benefic pentru Timişoara şi judeţul Timiş ca aceste două entităţi, Universitatea Politehnica Timişoara şi comuna Becicherecu Mic implicit Fortuna, să facă un pas pentru a crea împreună o nouă echipă, pe care putem să o numim etalon a judeţului. La ora actuală în fotbalul judeţean Timiş nu mai există nicio echipă în prima ligă de fotbal. Ne dorim foarte mult ca şi Politehnica să facă pasul în viitorul apropiat şi cu echipa de la băieţi şi am zis că este momentul ca Becicherecu, printr-o colaborare bună pe care a avut-o de-a lungul timpului cu domnul rector şi cu UPT să facă o echipă comună, care să joace sub culorile totuşi de tradiţie ale Politehnicii Timişoara. Anul acesta e centenarul Politehnicii şi e momentul oportun să creăm o şansă în plus pentru câştigarea campionatului naţional de fete. Şi prin aducerea şi colaborarea domnului antrenor Mirel Albon, care va fi managerul general al noii echipe. Deja avem în vedere mai multe fete pentru a putea întări deja lotul existent”, a adăugat Raimond Rusu, primarul comunei Becicherecu Mic.
Mirel Albon, managerul general al noii echipei, a început deja să creioneze noul lot, unul dintre colaboratorii săi va fi Liviu Ivasuc (fostul antrenor al echipei feminine din Baia Mare).
„Vreau să spun că în momentul în care am fost contactat pentru a discuta despre acest proiect, am fost atras din prima clipă. La momentul respectiv aveam câteva discuţii cu echipe de afară, le-am sistat pe toate, pentru că mi se pare un lucru absolut deosebit ce se poate întâmpla aici. Timişoara este un oraş mai emancipat şi mai dezvoltat decât multe oraşe din România. Politehnica Timişoara este un brand deosebit… Puteţi fi convinşi că mă voi implica 100% şi îmi voi pune toate cunoştinţele la bătaie şi energia pe care o am. Sunt foarte motivat după şase luni de pauză, să muncesc din nou şi să dezvoltăm fotbalul feminin în Timişoara şi în România. Într-un timp, e foarte greu să spun cât de lung sau cât de scurt, aici la Timişoara se va cânta imnul pentru echipa campioană. Vrem să construim un club frumos, avem de partea noastră şi galeria, de asemenea vrem să construim şi o academie. Să oferim condiţii pentru toate fetele mici, din zonă şi apoi din ţară, care-şi doresc să facă fotbal într-un mediu organizat. Sunt facilităţi şi condiţii în Timişoara deosebite. Într-un timp scurt ne vom câştiga proprii noştri suporteri, pentru că vom juca un fotbal plăcut. Am venit aici să câştigăm trofee şi să reuşim într-un timp cât mai scurt posibil să organizăm meciuri de Champions League la fotbal feminin la Timişoara!”, a concluzionat Mirel Albon.
Fortuna Becicherecu Mic a promovat în elita fotbalului feminin încă din primul an de activitate. Cea mai mare performanță a fost atinsă în sezonul 2018-2019, când a jucat finala Cupei României și a obținut titlul de vicecampioană a Ligii 1.
Foto (prinicpal): Viorel-Aurel Şerban (preşedintele Politehncii Timişoara), Florin Drăgan (rectorul UPT), Mirel Albon (manager general Politehnica Timişoara fotbal feminin), Călin Paşca (preşedinte Fortuna Becicherecu Mic), Raimond Rusu (primar Becicherecu Mic), Liviu Ivasuc (primul membru al staff-ului noii echipe)