Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Nici frigul pătrunzător și nici zăpada căzută în cantități enorme în ultimele zile nu au putut împiedica desfășurarea Marșului Eroilor. Vorbim despre o inițiativă aflată la cea de-a 13-a ediție, organizată de Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria și la care, la fel ca în fiecare an, nu iau parte doar microbiști, alăturându-se coloanei cetățeni din toate categoriile pentru care memoria celor căzuți în lupta pentru liberate nu a fost ștearsă.

La fel ca în fiecare an, adunarea participanților s-a făcut în Piața Maria, lângă Biserica Reformată, acolo unde, tot într-o zi de 16 decembrie, în 1989, se declanșa scânteia Revoluției.

S-a pornit apoi pe traseul obișnuit: Catedrala Mitropolitană (unde s-au aprins candele) – Opera Română (unde participanții au rostit împreună Tatăl Nostru) – Memorialul Revoluției și, finalmente, Cimitirul Eroilor, unde s-au depus coroane în memoria tuturor celor ce și-au sacrificat viața pentru libertate.

Pe întreg traseul s-a scandat „Jos Comunismul”, „Păcat de sângele vărsat”, „O dorință sinceră, România liberă”, precum și cele mai cunoscute versuri ale „Imnului Golanilor”: „Ne-ați întrebat ce vrem aici, dar știe toată țara / Noi susținem Punctul 8 de la Timișoara! / Mai bine haimana, decât trădător / Mai bine huligan, decât dictator / Mai bine golan, decât activist / Mai bine mort, decât comunist!”.

În continuare, vă lăsăm în compania fotografiilor realizate la evenimentul de aseară de Emanuel Titus Ilieși: