La trei zile de la înfrângerea din campionat, reușim să învingem FC Universitatea Cluj în a doua etapă din grupele Cupei României.

Prima parte a meciului nu a avut foarte multe faze de poartă, jucându-se mai mult la jumătatea terenului. Cu toate acestea, Clujul a ratat două ocazii mari, prin Bălăceanu și Marcu. De partea noastră, notăm o pătrundere a Andreei Șepețan, dar fără destinatar în fața porții și Antonia Bratu a trimis balonul pe lângă poartă din lovitură liberă.

Un singur gol s-a marcat pe Iclod Arena, în minutul 61, când Shaira Pera scapă spre poartă și execută portarul la colțul lung. Cu Sara Câmpean în formă, echipa clujeană nu a reușit să își concretizeze puținele ocaziile avute, deși s-a năpustit asupra porții noastre, alergând după egalare. Am rezistat în ultimele minute în 10 jucătoare, Anda Jivan primind al doilea galben în minutul 88.

Fluier final și jocul de astăzi împreună cu atitudinea avută în teren ne dau speranță! Speranță că revenim la normal și avem putere să luptăm în continuare!

Urmează meciul cu Farul Constanța din play-off, programat pentru Duminică, 21 aprilie, ora 13:00, pe Stadionul “Ștefan Dobay” din Dumbrăvița.

,,Suntem bucuroși pentru această victorie, dar mai ales pentru prestația fetelor. Nu ne-am mai bucurat demult. După atâtea meciuri doar cu înfrângeri și fără gol marcat, astăzi am reușit să câștigăm, am marcat și nu am primit gol – trei lucruri foarte importante. Sper ca jucătoarele noastre să iasă din acel blocaj mental care a existat atâtea săptămâni și, în condițiile acestea, cred că jocul nostru și prestațiile noastre vor fi la cu totul și cu totul alt nivel. Din păcate am pierdut-o pentru meciul următor pe Anda Jivan, vom face tot ce depinde de noi să o recuperăm pe Dimitra Ivanova și sperăm să ne prezentam cel puțin la același nivel, dacă nu chiar mai bine la meciul cu Farul Constanța de duminică” a declarat Mirel Albon.

Echipa de start: 1. Câmpean, 5. Meluță (căpitan), 6. Nagy, 4. Bratu, 96. Bistrian, 10. Kurja, 11. Mirea, 18. Boboc, 19. Șepețan (28. Bucșa), 17. Pera (7. Ancăș 69’) 9. Mihăilesc (14. Jivan 46’)

Rezerve neutilizate: 30. Roșu, 2. Sondore, 16. Ivanova, 25. Cioablă, 27. A.Ș. Bucșa.