Stadionul din „Regie” a găzduit derby-ul așteptat de toată lumea, Rapid v. Politehnica. Pe o vreme caniculară, Băieții în Ghete nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor și au cedat în ultimele minute ale jocului.

Gazdele noastre au dominat autoritar prima repriză. Labeau a fost blocat în două rânduri de fundașii noștri centrali, Scutaru și Mera. În urma unei nesincronizări între Murariu și Scutaru, Labeau a râmas cu poarta goală, dar jucătorul nostru cu nr. 13 a plonjat in extremis în fața mingii, reușind să devieze cu pieptul mingea în corner. În minutul 15 Labeau s-a aflat din nou într-o situație similară, de data aceasta fiind blocat de Mera. Băieții lui Cosmin Petruescu au ieșit la atac, dar fără succes. Scutaru a șutat violent de la 25 m, mingea fiind deviată în ultimul moment în corner.

Băieții noștri au ieșit cu alt suflu în a doua repriză. Din păcate, fazele ofensive nu s-au concretizat în ocazii importante de gol. În ciuda faptului că în minutul 74 am rămas în superioritate numerică, poliștii nu au reușit să se facă remarcați în treimea adversă. Călin Jurj a fost lovit violent în jurul gâtului de Rareș Lazăr, necesitând intervenția ambulanței. Au fost momente delicate deoarece tânărul nostru fundaș dreapta a rămas inconștient pe gazon. Inițial, arbitrul central a acordat cartonașul galben, dar văzând cât de gravă este situația, i-a acordat cartonașul roșu lui Lazăr. Călin a rămas internat în spital sub supraveghere strictă. În minutul 82, în urma unui carambol în careul alb-violet, Rapid deschide scorul. Până la final, Băieții în Ghete și-au creat o singură ocazie de gol prin Pițigoi care a trimis cu capul puțin pe lângă poartă.

Atmosfera a fost întreținută de peste 7.000 de spectatori, 200 de inși alb-violeți fiind prezenți de la Timișoara.

Rapid București v. Politehnica Timișoara 1-0

Rapid: Al. Tătaru – I. Voicu (cpt.), B. Manole, Mallo, Oanea – Pănoiu, R. Lazăr, Djuric (62, Al. Dulca) – Labeau, Roskopf (52, Dodoi), Hlistei
Antrenor: Daniel Pancu

Politehnica: Murariu – C. Jurj (79, Piţigoi), Mera (cpt.), Scutaru, Cherecheş – B. Vasile, Coadă – Trip (46, C. Popescu), Ignea, Schieb (64, Manea) – Axente
Antrenor: Cosmin Petruescu

În următoarea etapă primim vizita Concordiei Chiajna. Data și ora de disputare a etapei a V-a le vom comunica in următoarele zile.