Sfârşitul săptămânii trecute a adus un nou eveniment marcant, organizat sub egida Druckeria 360 în rândurile suflării alb-violete din diaspora românească din Regatul Unit al Marii Britanii (bit.ly/Druckeria36).

„Albioniştii”, aşa cum sunt cunoscuți suporterii noştri care au înființat în 2015 Druckeria Albion, mai târziu devenită Druckeria 360 datorită extinderii pe întregul glob a familiei suporterilor Politehnicii, au petrecut un weekend de vis în Canterbury, locație pitorească aflată relativ aproape de Londra, dar şi de Canalul Mânecii.

Au fost trei zile şi două nopți pline de bucurie, de amintiri depănate din vremurile când încă se aflau în oraşul de pe Bega sau mergeau în deplasări, alături de echipă, dar şi de gânduri de a fi mai eficienți şi mai determinați în proiectele prin care ajută clubul, printre care amintim susținerea financiară a cantonamentelor, respectiv asigurarea transmisiilor live pe canalul de YouTube al clubului la meciurile de „acasă” la care Poli nu este televizată de către deținătorii de drepturi de transmisie TV.

Salutăm iniţiativa lor şi vă îndemnăm şi pe voi să faceți ce fac ei, prin simpla achiziție de carduri oficiale Gold, respectiv Platinum, care vă aduc mândria de a susține Politehnica, dar şi satisfacția că puneți umărul la noi proiecte care vor deveni un alt pilon de dezvoltare pe drumul nostru unic, la un club cu totul diferit: bit.ly/MembriOficiali.

În condiții normale, dacă situația epidemiologică o va permite, vor urma în această toamnă întâlnirile druckerilor din Germania şi Austria, respectiv cea de-a doua întâlnire a celor de pe continentul nord-american. Este însa posibil ca acestea să fie amânate sau chiar anulate, după caz.

În aşteptarea unui sezon 2020-2021 în care ne dorim să ducem Politehnica la un alt nivel, ne arătăm recunoştința pentru toți simpatizanții şi suporterii culorilor şi oraşului care fac imposibilul posibil de peste mări şi țări. Sănătace, suntem unu’ pentru toți şi toți pentru Poli!