Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Într-o continuare a interviului de la începutul verii 2018, care a prefațat o altă victorie, tot în Budapesta, iată că si după această victorie de poveste înregistrată la… Budapesta, la început de toamnă roditoare, Campionul nostru îndrăgostit de alb violet a găsit puțin timp în programul său încărcat și ne împărtășește trăirile sale, pregătirea meciului, istoricul desfășurării sale, respectiv, bucuriei victoriei.

Î1: Te salutăm. Flavius. Știm deja cât de bine a decurs programul de pregătire a meciului din Budapesta. Pe cine vezi drept principalul sau principalii artizani ai acestei munci etapizate de a ajunge la vârf de formă pentru meciul din 14 Septembrie?
R: Bun regăsit, Politehnica. Ca să vă răspund, unul dintre pilonii principali ai pregătirii mele îl reprezintă preparatorul meu fizic, domnul Sorin Sărăndan. Bineînțeles, unchiul meu, Gheorghe Biea, sau Ștefan Manea, au și dumnealor un rol important în pregătirea mea.

Î2: A fost al șaisprezecelea meci în ringul boxului profesionist. La cât mai multe! Nu ai zăbovit prea multă vreme în ring, victoria fiind indiscutabilă. Cum te-ai simțit, totuși, atât cât a durat meciul?
R: Sincer, se vede doar atât: „Flavius a câștigat prin K.O.”. Dar puțini știu că a fost o repriză, dar una foarte intensă, deoarece am fost numărat în minutul unu de către arbitru. Adversarul m-a lovit și am căzut mai mult din cauză că nu am stat bine pe picioare. Dar am revenit, iar până la sfârșitul luptei am condus ostilitățile detașat. Înainte să bată gongul pentru repriza a doua, pugilistul georgian a abandonat.

Î3: King Promotion, echipa ta minunată, a fost cu tine. Iar noi te-am purtat în gând. Cum a fost publicul din capitala țării vecine, cum i-ai perceput pe oameni?
R: Organizatorul a fost un român stabilit de mai multă vreme în Ungaria, Felix Racz. Pot spune că am avut publicul de partea noastră. Nu am simțit că suntem într-o altă țară, deși mi-ar fi plăcut să fie meciul la Timișoara, în orașul în care vă am suporteri pe voi, toți poliștii. Simt cum îmi sunteți cu sufletul aproape, la fiecare meci din ring.

Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Î4: În ce manieră trăiește un sportiv de talie, așa cum ești deja, bucuria izbânzii de după meci? În ce direcție au plecat primele tale gânduri, „la cald”?
R: Au fost lângă mine soția mea, care are un cuvânt de spus în cariera mea, tatăl meu, cel care m-a îndrumat spre box.. dar, sincer, primul gând sosit cu nerăbdare a fost să-mi văd băiețelul care mă aștepta acasă și să îi spun despre izbândă și mamei mele, care a stat îngrijorată, așteptând un răspuns după meci, de la mine.

Î5: Au reînceput antrenamentele, la sală. Fără vacanță, ca în alte sporturi. Cum este din nou… la muncă?
R: Da, am reînceput antrenamentele imediat după meci pentru că am un program foarte încărcat. Mă așteaptă încleștarea pentru titlu de la Arad, locul în care m-am născut. Unul dintre vechii mei prieteni organizează o gală de box în care sunt cap de afiș.

Î6: Apropo de asta, în seara de 17 noiembrie, la Arad, urmează unul dintre cele mai importante meciuri din cariera ta de până în prezent: cel pentru centura IBA inter-continental. Ai emoții?
R: Ceva emoții există. Dar cum reintru în pregătirea mea pentru acest eveniment, încet-încet emoțiile dispar. Ele își fac loc doar atunci când nu ești pregătit. Trebuie să fiu tot timpul focusat pe „premiu”, pe victorie.

Î7: Cât de important este pentru tine faptul că acest eveniment pugilistic se va desfășura acasă?
R: Mă bucur că voi boxa în România. Mă bucur că sunt susținut acasă. Eu practic boxul, unul dintre cele mai vechi și nobile sporturi, sunt mândru și doresc să demonstrez că și la noi, în România, sunt susținut așa cum sunt și alți boxeri, în Anglia sau în SUA. Cu o echipă de susținători ca și ai Politehnicii, credeți-mă, oriunde ai boxa te simți acasă.

Î8: Familia a fost mereu un factor de echilibru și susținere pentru tine. A doua familie, echipa ta, te-a pregătit profesional, mereu. Familia Politehnicii te susține, de asemenea. Când te revedem, pe „Dan Păltinișanu” la un meci?
R: O, îmi doresc foarte mult acest lucru, se va întâmpla curând, cum îmi doresc ca la unul dintre meciurile mele să umplu un stadion. Dar cred că trebuie să am răbdare și sigur va veni și un meci la acest nivel.

Î9: Flavius, în incheiere, ce transmiți din nou fanilor tăi, de la Politehnica Timișoara?
R: Că le mulțumesc pentru susținere și îi aștept la antrenamentele mele la sala de box „CFR”, acolo unde predau și ore ca antrenor pentru cei care vor să facă box de performanță, dar și pentru cei care doresc doar să se mențină în formă.

Mulțumim, apreciem din plin timpul acordat. Îți ținem pumnii, la toate meciurile următoare, Flavius.
Și eu vă mulțumesc frumos. Și vă reamintesc, în încheiere, că avem un drum. Și nu ne vom opri!