Astăzi, la stadionul Știința, alb-violeții au susținut primul antrenament al anului.

Sub conducerea tehnicianului Octavian Benga, au fost prezenți:

Portari: Murariu, M. Contra, Borbei (junior)

Fundași: Jurj, Sofran (CSC Ghiroda și Giarmata Vii), Scutaru, Mera, Coadă, Cherecheș, Motreanu, Bîrlovean (junior)

Mijlocași: Vidrăsan, D. Radu (junior), Manea, Săulescu (CSM Reșița), B. Vasile, Trip, D. Codrea (CSC Dumbrăvița), Ignea, Kuhn (junior)

Atacanți: Axente, Al. Pop (Viitorul Tg. Jiu), Cristodulo (junior)

Dros se află la naționala R. Moldova, C. Popescu a fost absent motivat, Ungureanu și-a reziliat contractul, Schieb va pleca la FK Csikszereda Miercurea Ciuc, Ad. Lazăr și Pițigoi vor fi împrumutați la CSC Ghiroda și Giarmata Vii, iar Zabun va fi și el împrumutat.

Octavian Benga, antrenor Politehnica: „Mă bucur că am început pregătirea. Pot spune că îmi era dor de jucători, să ne antrenăm. Vreau să îi felicit încă o dată pentru parcursul pe care l-au avut de când am venit; i-aș numi bravi! Returul care urmează e cu totul alt campionat datorită pauzei care este în România. Trebuie să ne pregătim, nu bine, ci foarte bine. Marea majoritatea a echipelor se întăresc, dar am adus și noi câțiva jucători care au acceptat condițiile financiare propuse și sunt jucători exact pe profilul pe care ni i-am dorit. Au venit o serie de jucători, vor mai veni doi jucători săptămâna viitoare, încă doi jucători care vor fi în probe, şi numărul acesta se va încheia seria achiziţiilor. Cei în probe sunt doi străini (un ghanez şi un spaniol) şi vor mai veni doi jucători U19, sper să avem cât mai repede lotul definitiva. Sunt jucători de picior stâng, am dorit să ne acoperim. Ghanezul e fundaş central şi stâng, iar spaniolul e mijlocaş central ofensiv.”