Insulele Maldive reprezintă probabil una dintre cele mai exclusiviste locații de vacanță de pe acest Pământ. Extrem de aproape de noțiunea de Paradis, cele peste 1100 de insule ce formează republica sunt situate la mai bine de 700 kilometri de continentul asiatic. Reprezintă destinația preferată pentru … un fotbalist, de exemplu, nu?
Jucătorii de fotbal sunt deseori plătiți cu mii sau zeci de mii de euro, bani suficienți pentru a te relaxa două săptămâni pe o plajă exotică, admirând apa de un azuriu aproape ireal, bronzându-te sub soarele puternic. Un peisaj – clișeu, la care mulți dintre noi visăm. De cealaltă parte avem suporterii unui club, oamenii care își cheltuie banii cu care probabil ar putea foarte ușor să își permită o vacanță anuală în Maldive, doar pentru a-și vedea favoriții ”la lucru”. Ei sunt cei care își pierd timpul străbătând țara după echipa favorită, cei care își cheltuie banii pentru a-și întreține pasiunea, fără ca nimic să îi oprească.
Cum ar fi dacă ai putea merge două săptămâni în Maldive? Da, acum când granițele sunt închise și lumea tremură sub amenințarea pandemiei pe care o trăim de luni bune deja. Da, acum când ne luăm cu toții hainele groase din dulap și pornim căldura în case. Cum ar fi ca în acest timp tu să te afli pe o plajă sălbatică, pe care turiștii nu ajung, înotând alături de pești-spadă și țestoase uriașe?
Dar oare cum ar fi să faci toate acestea gratis, reprezentând Politehnica Timișoara?
TVR 1 și Yzermann Entertainment organizează ”Microbist de România”, un reality show ce va fi difuzat pe TVR 1, în fiecare săptămână, joi seara, timp de trei luni. Emisiunea va urmări aventurile a 10 suporteri români care susțin primele 10 cluburi din țară, în materie de urmăritori pe canalele sociale. Cei care vor ajunge în Insulele Maldive pentru această vacanță deosebită se vor întrece în probe individuale și de echipă, totul pentru titlul de ”Suporterul nr. 1 al României”. Competiția va stimula orgoliul fiecărui participant, acela de a demonstra că echipa pe care o iubește este cea pentru care merită să faci orice. Chiar și să joci table sub apă sau să faci subwings 😊
Ce trebuie să faci pentru a ajunge în Maldive, reprezentând Politehnica?
Trimite-ne până în 2 ianuarie la ora 20:00 un clip scurt (10-20 secunde) în care ne argumentezi de ce ar trebui să fii tu cel care reprezintă Politehnica la ”Microbist de România”. Căutăm suporteri adevărați, ce au fost mereu lângă echipă, oameni ”cu vorbele la ei”, care să reflecte atitudinea și spiritul clubului nostru. Deoarece probele implică un anumit nivel de pregătire fizică suntem în căutarea unui suporter care poate face față cu brio probelor, purtând cu mândrie tricoul Politehnicii. Căutăm, înainte de toate, un om căruia să nu îi fie frică de apă și de competiție, majoritatea probelor din cadrul concursului se vor petrece în apă sau vor avea legătură cu apa. Să știi să înoți nu e neapărat necesar, însă vrem să te descurci ca peștele în apă!
Filmulețele voastre pot fi trimise până în 2 ianuarie 2021, ora 20:00, prin mesaj privat pe paginile de Facebook sau Instagram ale clubului, sau pe WhatsApp la numărul +40724 654 387. Vom posta apoi clipurile iar voturile suporterilor vor desemna cele 5 propuneri pe care le vom face producătorilor show-ului. În urma unui casting ei îl vor desemna pe cel dintre voi care ne va reprezenta cu mândrie în Insulele Maldive, la începutul lunii februarie. Apoi mai rămâne doar să îți faci bagajele și să verifici data de expirare a pașaportului, soarele și palmierii te așteaptă!
Ce va trebui să faci, dacă ajungi în Maldive? Câteva exemple de probe
Machinegun Tuna Fishing – ajungi într-o lagună secretă, în care turiștii nu au acces, iar pe acolo trec bancuri de Ton Galben Uriaș. Ai doar 20 minute la dispoziție, oare câți pești poți prinde (iar apoi elibera, bineînțeles 😊 )?
Table sub apă – Să joci table e ușor. Dar oare cum e la 3 metri sub apă, cu mască de scufundări?
Cocoșații – Ai cules vreodată nuci de cocos direct din copac, le-ai curățat apoi cu un briceag? Stai liniștit, nici noi.
Ski Jet Rescue – Ai ocazia de a reedita Baywatch, într-un decor mult mai fain, de această dată.
Cât durează? Cât stau plecat, departe de frig?
Câștigătorul castingului va avea parte de 12 zile de filmare în Maldive. În cazul în care va câștiga concursul va mai filma 3 zile în Dubai, la întoarcere, într-un city-break ”de fotbalist”.
Înainte de plecare reprezentantul nostru va mai filma un clip de prezentare pe stadionul Dan Păltinișanu.
”Microbist de România” are ca scop realizarea unui program dedicat suporterilor, acei oameni care își sacrifică timpul și banii pentru ca un număr mic de fotbaliști să aibă salarii mari și să își permită vacanțe de vis. Pentru 10 dintre ei va deveni o realitate prin intermediul acestei emisiuni dedicate lor, celor mulți și anonimi dar fără de care fotbalul nu ar fi decât un alt sport.
Te așteptăm să ne spui de ce ai vrea să mergi în Maldive. Pentru Politehnica. Iar apoi să te susținem din martie, în fiecare joi seara, la TVR1.
[…] cei care vor pleca la începutul lui februarie în Maldive. Mai multe informaţii sunt disponibile AICI. Reprezentantul timişorenilor va avea parte de 12 zile de filmare în Maldive. În cazul în care […]