Mâine, 27 august, Politehnica Timișoara debutează în noul sezon al ligii feminine, devenită SuperLiga Feminină, odată cu parteneriatul semnat de FRF cu Superbet.
Înaintea meciului cu FK Csíkszereda, programat pentru ora 12:30 pe Stadionul Știința, managerul tehnic Mirel Albon a declarat următoarele:
„Începe o ediție nouă de campionat care se anunță foarte interesantă. Multe echipe s-au întărit. Nu cred că a fost vreo perioadă de transferuri în fotbalul feminin românesc atât de activă ca cea din această vară. Este foarte greu a face niște previziuni și de-a da o echipă favorită, însă clar vor fi meciuri interesante. Nu vor fi ca în anii trecuți atâtea rezultate previzibile. Acest lucru va face competiția internă mult mai atractivă.
Legat de echipa noastră: suntem într-un proces de schimbare. Au plecat multe jucătoare. Au venit câteva jucătoare și am reușit să recuperăm după accidentări altele. Cred că avem un lot echilibrat, chiar dacă este foarte tânăr, avem acoperite toate posturile. Vrem să jucăm un fotbal frumos, un fotbal ofensiv, dinamic. Și avem ca obiectiv calificarea în play-off. Sunt convins că, dacă toate fetele vor fi sănătoase, vom reuși să ne îndeplinim acest obiectiv.
Obiectivele noastre majore sunt pe un termen mai lung. Și chiar vrem să construim aici la Timișoara o echipă care să se lupte pentru trofee în anii următori și, de ce nu, calificare în Champions League. Pentru asta punem mult accent pe jucătoare tinere care își doresc să crească, să muncească. De aceea am promovat multe jucătoare de la Under 15 și Under 17. Și și jucătoarele straniere pe care le-am transferat sunt tinere, tocmai pentru a crea acest mediu și a reuși să închegăm o echipă care, într-un viitor apropiat să se lupte cu echipele mari din Europa.
Duminică se anunță un meci foarte greu. Din informațiile pe care le avem Csíkszereda a transferat mai multe jucătoare din campionatul Ungariei. A reușit să aducă și jucătoare de la naționala feminină, un nume fiind chiar Andrea Herczeg. Este clar o echipă dintr-o zonă cu tradiție. Noi din păcate avem probleme de lot. Avem jucătoare internaționale care nu sunt legitimate până acum și nu cred că vor putea fi legitimate până la ora jocului, deci nu vor avea drept de joc. Avem și jucătoare importante accidentate. Sperăm să recuperăm din ele până la ora jocului, dar chiar și dacă le recuperăm, din punct de vedere medical va fi greu să fie într-o formă sportivă bună. Ne confruntăm din acest punct de vedere cu serioase probleme de lot, dar, cum am spus: avem un lot numeric bun și ne vom baza pe jucătoarele care sunt apte, chiar dacă sunt tinere sau foarte tinere. Cred că vor face față la nivelul SuperLigii Feminine. Sper să poată să-și controleze emoțiile și să facă un joc bun, să obținem cele 3 puncte pentru că sunt importante. Csíkszereda va fi una dintre echipele cu care noi ne vom lupta pentru locul în play-off.”