La final de an, managerul Mirel Albon trage concluzii și trasează obiectivele pentru sezonul de primăvară într-un scurt interviu.

Care sunt concluziile anului 2023, un an în care am pierdut titlul de campioană în ultima etapă, iar acum suntem din nou lideri?

Anul 2023 a fost un an bun pentru echipa noastră, dar în același timp, a fost un an agitat. Sigur că mulți vor fi tentați să caracterizeze anul doar prin prisma pierderii titlului de campioană, după ce am fost pe primul loc aproape tot campionatul, iar la un moment dat am avut șase puncta avans și lucrurile păreau să fie în avantajul nostru. Din păcate nu am știut să gestionăm acel avantaj și ne-a învins o echipă care a fost mult mai bine pregătită decât noi pentru acea luptă.

În vară au avut loc schimbări masive la nivelul lotului de jucătoare și unele schimbări în staff-ul tehnic. În condițiile în care lotul a fost întinerit foarte tare, mulți ”specialiști” nu ne dădeau șanse să ne calificăm în play-off. Din fericire pentru noi, pe teren lucrurile au stat altfel, iar în acest moment suntem lideri și echipa a practicat un fotbal frumos și eficient. Sigur că, având în vedere tinerețea lotului, echipa nu a avut constanță, uneori chiar pe durata aceluiași joc. Sper ca în perioada de iarnă să îmbunătățim și acest aspect, cum trebuie să îmbunătățim și jocul nostru defensiv pentru că am primit prea multe goluri și prea ușor.

În concluzie, chiar dacă am avut loturi diferite de jucătoare în sezonul de primăvară și în sezonul de toamnă, Politehnica Timișoara a fost una dintre protagonistele campionatului.

A fost o toamnă peste așteptările tuturor, cum vedeți partea a doua a sezonului?

Da, a fost un sezon de toamnă foarte bun. Este evident că play-off-ul va fi foarte dificil. Sunt convins că toate echipele vor încerca să se întărească în această perioadă și vor fi mai competitive în sezonul de primăvară.

Noi vom continua munca de până acum și vom încerca să trecem la un nivel superior din punct de vedere al jocului nostru. De asemenea, filosofia clubului nostru de a promova tinere talentate din pepiniera proprie va continua. Așa că să nu fiți surprinși dacă veți vedea debuturi ale unor jucătoare foarte tinere în meciuri importante din play-off.

Cu siguranță vom termina sezonul regulat pe primul loc. Acest fapt nu ne face favoriți la titlul de campioană, dar ne obligă să ne pregătim mai bine și să ne luptăm pentru acest obiectiv până în ultima etapă. De asemenea, în anul care urmează și Cupa României va fi un obiectiv pentru Poli Timișoara.

Eu cred că anul 2024 va fi anul Politehnicii Timișoara în fotbalul feminin.

Poli 2 este lider în Liga 2 după ce a promovat la pas din Liga 3, junioarele Under 17 nu au adversar în campionat și au câștigat și titlul în vară, iar junioarele Under 15 au obținut locul 3 în Liga Elitelor. Cum vedeți academia feminină și care sunt planurile de viitor?

Orice club este evaluat în funcție de rezultatele echipei de senioare. Totuși, pentru noi, toate echipele și toate jucătoarele din cadrul clubului sunt la fel de importante. Așa că și anul care urmează, academia Poli Timișoara Femina va continua să producă jucătoare pentru prima echipă și pentru echipele naționale. Obiectivul principal al Academiei rămâne acela de a promova cât mai multe jucătoare la prima echipă, dar din dorința de a le crește într-o filosofie de învingătoare, ne propunem titlul atât la Under 17, cât și la Under 15.

Care sunt cele mai frumoase momente din acest an?

E greu să aleg, au fost multe momente frumoase. Totuși, cele mai spectaculoase momente au fost revenirile după ce am fost conduși la două goluri diferență la pauză: meciurile cu Carmen București, AFK Csíkszereda și Farul Constanța.

Un mesaj pentru suflarea alb-violetă.

Înainte de toate vreau să le mulțumesc pentru că sunt alături de Poli, sunt niște suporteri minunați. Cred că merită mai mult. Așa că sper 2024 să le aducă bucuria titlului de campioană cu echipa feminină și bucuria promovării în Liga 2 cu echipa de băieți. La mulți ani! Hai Poli!