Politehnica n-a reuşit nici azi să spargă gheaţa. Sunt, acum, şapte meciuri oficiale consecutive fără gol marcat! Şi n-a putut nici să-şi ia revanşa pentru eliminarea din Cupă. S-a terminat, precum în precedentele două meciuri de acasă, 0-0.

Minunaţii suporteri alb-violeţi pot însă spera. Astăzi, echipa lor a avut o prestaţie solidă, lipsind doar golul. Of, golul acela care să deblocheze toată această situaţie!…

A fost o atmosferă deosebită pe ”Ştiinţa”. Ziua a început cu prezentarea grupelor centrului juvenil polist, cu sute de copii şi părinţi într-un moment deosebit. Apoi, cele două galerii (pentru că şi oaspeţii au fost prezenţi) au oferit un spectacol extrem de agreabil, lucru tot mai rar în tot mai debilul fotbal românesc.

Iar pe gazon s-a jucat frumos, de ambele părţi. Ocaziile nu au lipsit, doar golul…

Mugur Gușatu, antrenorul Politehnicii Timișoara: „Am avut parte de un joc cu încărcătură deosebită și îmi felicit jucătorii pentru atitudine. De această dată nu putem spune că nu am avut acțiuni și ocazii de gol, dar se pare că mai trebuie să muncim ca să înscriem. Am fost lipsiți de inspirație la ultima pasă sau la ultima execuție. Vreau să îmi felicit încă o dată jucătorii pentru că, de când sunt eu aici, am făcut cel mai bun joc ca și consistență.”

Politehnica – CSMR 0-0

Politehnica: Murariu – Jurj, Mera (c), Scutaru, Cherecheş – Dros, Ignea – Manea, Ungureanu (60, Schieb), C. Popescu – Axente. Rezerve: M. Contra – Vidrăsan, Ad. Lazăr, Piţigoi, Trip, Coadă. Antrenor: Mugur Guşatu.

CSMR: Zimmermann (c) – L. Acka, Ehmann, Vlădia, Vădrariu – Danci (57, Velici), Poiană (82, Banac) – Săulescu, Cristea, Dat – D. Ene (65, M. Coman). Rezerve: Horvat – A. Lazăr, Vasiu, Cioablă. Antrenor: Leontin Doană.

Arbitru: D. Dreve (Cluj-Napoca)