Suntem încântaţi să anunţăm un „comeback” în alb-violet. Octavian Ursu a semnat pe un an de zile cu Politehnica!

Octavian Andrei Ursu s-a născut pe 15 noiembrie 1994, la Mediaș. Este un jucător de profil ofensiv şi poate acoperi mai multe posturi în „ultima treime” a terenului. A fost junior la Ardealul Cluj și „U” Cluj, pentru cea din urmă a debutat şi la seniori. A mai evoluat la Unirea Slobozia, ACS Berceni, CS Mioveni, ASA Tg. Mureş, Olimpia Satu Mare, UTA şi Rapid. Pentru echipa noastră a mai jucat în returul ediţiei 2018-19 a Ligii 2, sub formă de împrumut de la „U”, şi a marcat cinci goluri în 13 apariţii în tricoul alb-violet. În ediţia 2020-21 a evoluat pentru arădeni pe prima scenă în stagiunea „de toamnă”, marcând un gol în 11 partide, apoi a activat în primăvară la Rapid, pentru care a înscris de asemenea o dată în 14 partide de Liga 2. Cu ultimele două formaţii la care a activat a reuşit accederea în primul eşalon!

„Mă bucur, am ales cu sufletul să mă întorc la Politehnica. Am avut şi alte oportunităţi, dar am decis că vreau să vin aici să joc. Chiar dacă pare puţin că sunt nebun să spun asta, îmi doresc să promovăm! Dar, să o luăm treptat, prima dată să prindem play-off-ul şi apoi să facem o figură frumoasă!”, Octavian Ursu

Bine ai revenit în familia alb-violetă, Tavi!