Aflat în staff-ul secției feminine a Politehnicii Timișoara din ianuarie 2022, Orlando Ștefan face un pas înainte și devine antrenorul principal al echipei noastre care va evolua în Liga 2 în sezonul 2024-2025. De asemenea, acesta va coordona întreaga activitate a Academiei de fotbal feminin Politehnica Timișoara.
În vârstă de 35 de ani, Orlando Ștefan deține Licența UEFA B și este absolvent al cursului Business Excellence in Football Management, organizat de Federația Română de Fotbal. Până la sfârșitul sezonului trecut acesta a antrenat și grupe de copii din cadrul Academiei Politehnica Timișoara, făcând acum trecere completă la fotbalul feminin.
Cu el antrenor, grupa feminină Under 15 a devenit campioană națională în 2022 și a obținut locurile trei și doi în 2023, respectiv 2024. De asemenea, a făcut parte din staff-ul ce a dus grupa Under 17 spre titlul național în 2023, urmat de locul doi în 2024.
„Doresc să mulțumesc pentru încredere domnului președinte Călin Pașca, numirea mea la echipa de senioare mă onorează și mă motivează pentru a continua și consolida munca începută la echipele de junioare.
De asemenea, sunt fericit că o mare parte din această echipă e formată din fetele alături de care, acum 2 ani, am adus titlul de junioare Under 15 acasă, la Politehnica Timișoara. Majoritatea fetelor au fost campioane și vicecampioane naționale, iar acest lucru ne responsabilizează în drumul și în ambițiile noastre pentru următorii ani.
Rămâne un vis să cucerim titlul la senioare și sperăm să îl îndeplinim cât mai curând împreună cu aceste fete talentate și dedicate, care pun suflet în jocul lor, la fiecare meci și la fiecare antrenament. Un prim pas va fi revenirea pe prima scenă a fotbalului feminin, acolo unde este de fapt locul unui club cu tradiție și suporteri, cum este Politehnica Timișoara.
Politehnica Timișoara Femina este clubul care a avut cele mai multe jucătoare convocate la echipele naționale de junioare în sezonul trecut. Din acest motiv, vom continua strategia de promovare a junioarelor noastre la echipa mare. Baza echipei vor fi tinerele talente și ne dorim ca ele să progreseze și să joace la un nivel cât mai înalt.
În acest moment, Academia de fotbal feminin Politehnica Timișoara are o structură bine definită, fiind formată din 4 grupe, după cum urmează: grupa U17 – vicecampioană națională în sezonul 2023/2024, grupa U15 – vicecampioană națională în sezonul 2023/2024, grupa U13 și grupa U11, iar începând cu sezonul 2024/2025, având în vedere interesul manifestat de micile iubitoare ale sportului, vom forma și grupa de U9, posibil și U7. Ne dorim să avem o cât mai bună colaborare cu toate cluburile din Timișoara, județul Timiș și, de ce nu, din toată țara, pentru promovarea și progresul fetelor talentate.
Avem o colaborare foarte buna cu școlile, liceele din Timișoara, precum și cu Universitatea Politehnica din Timișoara, prin urmare toate aspectele importante sunt acoperite, respectiv: școlarizare, cazare și masă.
Pornim la drum cu un staff tânăr, licențiat UEFA, absolvenți ai Facultății de Educație Fizică și Sport, cu oameni valoroși, ambițioși, care iubesc fotbalul și sunt orientați către progres.
Faptul că o am alături pe Diana Coltofean, cel mai valoros manager din fotbalul feminin din România, îmi dă o siguranță și, în același timp, ambițiile noastre și ale celorlalți membri ai staff-ului ne vor motiva și consolida drumul spre atingerea obiectivelor.
Împreuna cu ea, cu tot staff-ul, cu jucătoarele și cu domnul Călin Pașca, ne dorim să ducem numele Politehnica Timișoara cât mai sus, acolo unde îi e locul!” a declarat Orlando Ștefan.