Clubul nostru anunță încheierea unui protocol de colaborare între Academia Politehnica Timișoara și Club Sportiv Olimpia Drăgășani, din județul Vâlcea. Este primul astfel de parteneriat cu un club din afara Banatului.
În cadrul acestei colaborări clubul nostru oferă jucătorilor de perspectivă șansa de a se pregăti în cele mai bune condiții (cazare, masă, transport) la Academia Politehnicii.
„Mă bucur că cluburi juvenile din afara regiunii noastre apreciază proiectul nostru. Doresc să avem o academie puternică, o variantă demnă de județul Timiș, o variantă serioasă pentru copiii din țară! Aici pot beneficia de condițiile necesare unei dezvoltări corespunzătoare, într-un mediu care își dorește să îi formeze ca sportivi de performanță. În același timp cu ambițiile de la echipa mare. continuăm și cu ambiții serioase în zona academiei, pentru un proiect puternic pe termen lung. În luna aceasta și în luna iunie Academia va face strategia pentru noul sezon deoarece avem minimum trei grupe cu obiectiv clar din partea clubului”, Dinu Bara, director general Politehnica Timișoara
„Sunt foare bucuros pentru această colaborare, în mare măsură pentru copii, pentru că Poli Timișoara e un club mare, de tradiție. Sunt sigur că în anii care vor urma va ajunge și în Liga I. Am simțit că Poli are un proiect sănătos, urmăresc activitatea clubului de ceva timp și am incredere în club. Am dorit acest parteneriat pentru a crea oportunități copiilor noștri”, Paul Gabriel Pagău, antrenor și director CS Olimpia Drăgășani
CS Olimpia Drăgășani a fost înființată în anul 1998 și are în prezent cinci grupe de copii și juniori, trei dintre acestea (de la Under 11 la U15) sunt înscrise în campionatele județene juvenile din județul Vâlcea. Clubul are 80 de jucători legitimați.
La finalul lunii mai (29 mai – 1 iunie) clubul vâlcean va vizita Academia Politehnica Timișoara cu o delegație care va cuprinde până la 30 de juniori. Cu această ocazie oaspeții noștri vor cunoaște mai bine metodele de pregătire din cadrul academiei noastre iar între grupele de juniori ale celor două cluburi se vor disputa câteva jocuri amicale.
E cel de-al 23-lea protocol de colaborare al Politehnicii, care a încheiat recent parteneriate similare cu cluburi precum LPS Banatul, CS Timișul Șag, AS Recaș și Progresul Ciacova.