Pandemia ne-a afectat pe toţi. Alb-violeţii nu au mai putut intra pe gazon. Iar afacerile multora dintre susţinătorii noştri şi nu numai au fost suspendate sau închise parțial.

Politehnica e un club diferit şi vrea să vină în sprijinul micilor business-uri locale afectate de criza economică și socială generată de situația extraordinară în care ne aflăm. Spuneţi-ne prin ce aţi trecut voi sau un apropiat al vostru în această perioadă fără precedent din istoria recentă iar noi punem la bătaie un pachet de sponsorizare Silver II. Poveştile pe care ni le împărtăşiţi vor fi publicate pe site-ul oficial al Politehnicii iar vizitatorii vor decide prin vot câştigătorul.

Pachetul Silver II presupune ca în sezonul următor, 2020-21, sigla companiei să fie prezentă pe șorturile „Băieţilor în ghete”. O vizibilitate care, sperăm noi, poate contribui la repornirea afacerii dumneavoastră. Să trecem peste obstacole împreună!

Ce trebuie să faci?

Dacă știi o afacere faină care a fost afectată de criza economică, sau ești chiar tu proprietarul unei astfel de afaceri, dă-ne un semn pe contact@sspolitehnica.ro. Spune-ne povestea ta, spune-ne cum plănuiești să treci peste obstacole și cum te-ar ajuta parteneriatul de imagine cu Politehnica Timișoara. Așteptăm mesajele voastre până cel târziu vineri, 10 iulie 2020.

Ce facem noi?

Publicăm poveștile voastre pe site-ul oficial – www.sspolitehnica.ro. Lăsăm apoi suporterii să decidă cine are cea mai mare nevoie de ajutor și cine poate beneficia cel mai mult de sprijinul nostru. Compania câștigătoare va fi partener Silver II al Politehnicii Timișoara pentru sezonul 2020/2021, beneficiind de oferta noastră de promovare.

Ce beneficii de imagine vei avea?

Ca partener al Politehnicii Timișoara intri într-o familie unică, vei fi parte a unui proiect sportiv fără echivalent în România. Vei avea acces la o bază de potențiali clienți extrem de diversă. În plus, vei beneficia de oferta noastră de promovare:

  • Logo-ul companiei pe șortul echipamentului de joc
  • Logo-ul companiei pe bilete, afișe și programul de meci al fiecărei partide de pe teren propriu
  • Poziție pe panoul de sponsori de la conferințele de presă
  • Logo și link pe site-ul oficial, la secțiunea ”Parteneri”
  • Prezentarea sponsorului în timpul transmisunilor live și pe canalele social media ale clubului
  • 3 carduri de membru oficial Politehnica Timișoara Gold
  • Fanion brodat de colecție
  • Tricou înrămat cu autografele jucătorilor
  • Acceptul de a folosi sintagma ”Sponsor Oficial Politehnica Timișoara” (marcă înregistrată la OSIM)

Așteptăm poveștile voastre. De-abia așteptăm să fim parteneri. Pentru că vrem să dăm o mână de ajutor. Ca Timișoara să poată trece peste orice, așa cum a făcut-o mereu.