Poli of America Supporters Group, organizația non-profit a suporterilor polişti de peste ocean, parte a Druckeria 360, şi-a stabilit detaliile celei de-a doua convenții, la doi ani distanță de la prima întâlnire oficială a membrilor săi.
După un dificil an 2020, care i-a împiedicat pe suporteri să se revadă tot la Chicago, la sediul „Tribunei Româneşti” a lui Steven Bonica, sponsor tehnic al acestor întâlniri, 2021 propune o nouă locație de întâlnire: St. Paul, Minnesota. Asta până în 2022, atunci când „Romanian Heritage Center”, noua „casă” a Tribunei, va funcționa în propria clădire, lucru la care Steven lucrează de aproximativ un an alături de timișoreanul Radu Răcean și bistrițeanul Marcel Șomfelean. Acestora li s-au alăturat deja un număr impresionant de prieteni dornici să împlinească visul de a avea o casă românească pentru comunitate în care și poliștii să fie găzduiți ori de câte ori plănuiesc o întâlnire.
CEO-ul organizației, Narcis Drăgan, cel care are rolul de a menține actualizați toți nord-americanii polişti, deținători de card de membru oficial şi nu numai, ne-a furnizat câteva detalii despre programul şi surprizele puse la cale alături de echipa de organizatori, care îl are pe Tudor Felea în primplan, ca gazdă:
„Întâlnirea suporterilor polişti din America de Nord, pentru că avem deținători de card din SUA şi din Canada, dar şi iubitori de Poli, de Timişoara şi de Banat, va fi găzduită, între 17 şi 19 septembrie 2021, la sediul mobil „Poli of Minnesota” în St. Paul, având un program foarte atractiv, care interacționează cu „Ziua Românilor”, aniversată tot în St. Paul în sâmbăta din 18 septembrie.
Ca să afle detaliile convenției, cei interesați pot să ne contacteze fie la narcis.dragan@sspolitehnica.ro, fie la contact@poliofamerica.us. Oricum, cam toți nord-americanii au fost deja contactați, dar, cine ştie? Poate ne-a scăpat cineva, deşi sperăm să nu. Cert este că vom avea multe surprize pentru partcipanți, însă lucrăm la încă una, majoră pentru noi, la care Ramon Radosav îşi dă tot concursul. Aşteptăm confirmări pentru participare până la data de 31 iulie 2021″.
Tudor Felea, gazdă şi responsabil cu buna funcționare a website-ului www.poliofamerica.us, alături de Ovidiu Mara: „Acest eveniment îi va avea ca invitați speciali pentru a crea o atmosferă electrizantă pe aceiaşi băieți cu care s-a plecat la drum în 2019, în Chicago. Este vorba despre deja celebra trupă românească Vox Maris featuring newyorkezul Ramon Radosav, ex-Cargo, care de această dată îl vor avea pe scenă şi pe Romell Alaman, unul dintre artiştii folk ai noştri, ca gazde. Sperăm şi la o altă surpriză, nu o deconspirăm încă până nu vom avea confirmarea. Cei care doresc să ne susțină o pot face prin a dona prin intermediul butonului „Donate” de pe website-ul nostru, Poli of America SG, sau prin intermediul GoFundMe. Încercăm să ajutăm cât putem de mult, toate fondurile obținute vor merge spre Asociația Suporterilor Timişoreni Druckeria, pentru Academia de Copii şi Juniori a clubului Politehnica Timişoara”.
Băieții ne-au asigurat că cele mai importante momente ale evenimentului vor fi transmise live pe internet, urmând ca ei să ne țină la curent despre modalitatea de a putea viziona de la distanță secvențe în direct.
Foto: imagine de la prima întâlnire, cea din anul 2019