Seară de neuitat pentru poliști, mai ales pentru cei nostalgici! Pe gazonul stadionului „Dan Păltinișanu” au dezmierdat din nou mingea Romică Buia, Mihai Nicolae, Marius Șuleap sau Mircea Oprea. Generația primei jumătăți a deceniului trecut s-a aflat față în față cu cei care astăzi reprezintă culorile alb-violet în Liga a II-a și, chiar dacă vârsta și kilogramele în plus încep să-și spună cuvântul, le-au făcut față mult mai tinerilor lor adversari.

Scorul a fost deschis de generația 2018, în minutul 9, prin Alin Ignea, care a marcat, cu un șut de la 14 metri, după o centrare de pe stânga a lui Sorescu. Garnitura mai experimentată a restabilit egalitatea în minutul 24, în urma unui penalti obținut de Bălace și transformat de cel care a împlinit chiar astăzi 38 de ani, Mircea Oprea. Imediat după pauză, generația tânără părea să scape în câștigătoare, după ce Vasile Nicolae („dublă” în minutele 56 și 71) a urcat scorul la 3-1. Forcingul din final al lui Buia & co. a amintit de memorabilul meci din 2004, cu Apulum Alba Iulia. Mai întâi, în minutul 72, Ciprian Prodan a redus din diferență, după o lansare ca la carte a lui Romeo Stancu. Apoi, în minutul 78, generația 2002 a restabilit egalitatea, dintr-un penalti bătut în doi: așezare Șuleap pentru Șoltuz, revenit de pe bancă special pentru a încerca marcarea golului egalizator.

S-a încheiat 3-3, iar idolii de ieri și de azi au salutat îmbrățișați galeria, care chiar dacă nu s-a mai putut desfășura ca pe vremuri, la Peluza Sud, a rămas la înălțime prin show-ul de sunet, lumină și fum care a făcut-o celebră.

Poli 2002 (antrenor-jucător Florin Constantinovici): A. Bogdan – A. Dumitru, Șoltuz, Constantinovici, Voicu – M. Dobre, Buia (cpt.), M. Nicolae, R. Stancu – Balauru, M. Oprea. Au mai intrat: D. Stanciu, Stoianov – Militaru, Bătrânu, Angheluță, E. Miculescu, Șuleap, Ionilă, C. Prodan, Belciug, R. Vancea, Bălace

Poli 2018 (antrenor Antonio Foale): Dur-Bozoancă – Bilia, Mera (cpt.), Scutaru, Taub – Motreanu, Krausz, Lazea, Ignea – Sorescu, Plămadă. Au mai intrat: Dascălu, Borbei – D. Bot, V. Nicolae, Giuricici, Ghinescu, Schieb, Gașpar, D. Radu, M. Ursu, Crișanov

Precizări

* Partida a durat 78 de minute. Prima repriză s-a încheiat în minutul 40, iar mitanul secund s-a întins pe durata a 34 de minute. Centralul Cătălin Botaș a fluierat finalul imediat după ce Șoltuz a marcat pentru 3-3.
* Generația 2002 a schimbat deseori liniile, ca la futsal sau hochei, chiar și când jocul nu era oprit. De asemenea, în mai multe rânduri, vechii alb-violeți au fost 12 în teren.
* Jocul a fost oprit în minutul 17, la ora 19:21, pentru un moment de reculegere în memoria celor care, în ultimul veac și jumătate, ne-au părăsit: Călin Zanc, Puiu Preda, Adrian Stoicov, Paul Râșnoveanu, Nicolae Cîrstov „Elicopter”.

Reacții la cald

ROMULUS BUIA (căpitan Poli 2002): „E o acțiune foarte frumoasă, cred că unică în țară. E mare lucru să reunești o echipă întreagă, după 15 ani. Le mulțumim pentru această inițiativă și ne bucurăm că susțin în continuare această echipă. Au dovedit-o de multe ori că sunt unici în țară. Pe mulți dintre băieți nu i-am văzut de când am plecat de la Poli. Păcat că nu au putut să vină și antrenorii de atunci, poate de aceea am și încasat atât de ușor golurile. În alte vremuri, eram 12 în teren, cu tot cu publicul. Astăzi am fost uneori chiar 13, dar nici așa nu am putut obține victoria…”.

MARIUS ȘULEAP (mijlocaș Poli 2002): „Suntem bucuroși, și noi, și suporterii, că ne-am revăzut după atâta timp. Sperăm ca pe viitor să mai avem astfel de întâlniri. Cum i-am regăsit pe foștii mei colegi? Cam supraponderali, unii chiar cu părul alb. Vârsta își spune cuvântul, timpul nu iartă pe nimeni. Rămân amintirile frumoase de aici, de la Timișoara. De aceea suntem atât de iubiți, am jucat cu sufletul, nu ne gândeam nici la bani, nici la altceva, ci doar la cei 40-50.000 de oameni din tribune”.

ANTONIO FOALE (antrenor Poli 2018): „Am o singură obiecție, la cel de-al doilea penalti. Mie, de pe margine, mi s-a părut că nu a prea fost. Tind să cred că a fost simulare. Dar în rest, m-a mulțumit și arbitrajul, și echipa noastră, și cea adversă. Mă bucur că am reușit să mai forțăm și copiii cu ocazia asta, pentru că ei sunt viitorul lui Poli. Oaspeții noștri s-au mișcat chiar foarte bine. Au dat dovadă că au jucat fotbal la nivel înalt, s-au respectat și, cât au putut, și-au făcut treaba”.