Băieții au răspuns întrebărilor voastre în cel mai recent ™️PoliBinterviu. Următorii doi jucători care vor fi la dispoziția voastră din punct de vedere al întrebărilor sunt Cristian Dros și Alexandru Munteanu.
1. Cine v-a pus ghetele în picioare pentru prima dată?
Alin Manea
Ghetele mi-au fost puse în picioare de tatăl meu. Am avut atât sprijinul lui, cât şi al mamei mele, fără de care nu aş fi ajuns atât de departe.
Sergiu Popovici
Persoana care a făcut acest lucru a fost mama, omul care m-a încurajat să urmez acest sport. Şi tot ea mi-a promis că la primul meu meci jucat la seniori o să îmi cumpere ce model de ghete îmi doresc. După acel prim meci mi-a cumpărat ghetele dorite şi cred că a costat-o tot salariul. Este omul care m-a ambiționat şi mi-a arătat că se poate orice.
2. Vă amintiți cum a fost primul vostru antrenament?
Alin Manea
Primul antrenor care m-a învățat „abc”-ul a fost Sandu Ionescu, dar eram foarte mic şi nu mai țin minte cu exactitate tot. Țin minte totuşi primul antrenament de la profesionişti la Corona Braşov şi pot spune că aveam foarte mari emoții pentru că aveam doar 16 ani.
Sergiu Popovici
Îmi amintesc că la primul antrenament unii colegi erau puşi pe caterincă, se cunoşteau din clasele mici. Eu, fiind de la sat, eram timid şi stăteam mai retras, fără să scot vreun cuvânt.
3. Care a fost echipa la care ați debutat?
Alin Manea
Am debutat cu Corona Braşov pe Ghencea contra echipei Steaua Bucureşti.
Sergiu Popovici
Echipa la care am debutat la seniori a fost Flacăra Făget, iar după niciun an am ajuns în Liga 1. Țin minte că la vârsta de 17 ani am debutat la FC Vaslui într-un meci cu Gloria Bistrița, un 2-1 cu Viorel Hizo ca antrenor.
4. De ce ați ales să jucați pentru Politehnica Timişoara?
Alin Manea
Unul din factorii importanți pentru care am ales Politehnica îl reprezintă suporterii, istoria clubului şi grupul unit de colegi, oameni cu experiență.
Sergiu Popovici
Am ales să joc la Politehnica Timişoara din mai multe motive. În primul rând, am stat departe de teren o perioadă de timp,fiind accidentat. În al doilea rând, îl cunoşteam pe Dl. Tavi Benga, antrenorul nostru, care şi-a dorit să fac parte din echipă. Iar în al treilea rând, am crescut lângă stadion, la Liceul Sportiv Banatul, unde vedeam mereu jucători pe teren şi participam la toate meciurile, zicându-mi că într-o zi poate voi juca şi eu pentru Poli.
5. Cum descrieți sentimentul de a juca pentru Poli?
Alin Manea
Pot spune că port tricoul alb-violet cu mândrie şi că, de fiecare dată când îl îmbrăcăm, toți ne gândim doar la victorie.
Sergiu Popovici
Pot spune că mă bucur foarte mult că fac parte din această echipă. Este un sentiment plăcut, deoarece sunt puține echipe cu aşa galerii în țara noastră. Şi cu aşa oameni civilizați.
6. Cât timp vă doriți să mai jucați pentru Politehnica?
Alin Manea
Cel puțin până când o să obținem o promovare şi o să o ducem pe Poli acolo unde îi este locul.
Sergiu Popovici
Îmi doresc să joc cât mai mult şi să pot ajuta echipa să-şi împlinească obiectivele.
7. Care a fost cel mai greu moment din cariera voastră de fotbalişti?
Alin Manea
Accidentările reprezintă în general momente grele ale carierei pentru fotbalişti, deci pot spune că atunci când mi-am rupt mâna şi am lipsit 3 luni de pe teren, acela a reprezentat un astfel de moment.
Sergiu Popovici
Cele mai grele momente din viața unui fotbalist sunt acelea în care simți distanța față de familie şi prieteni sau acelea în care treci prin cantonamentele de pregătire. Ambele, destul de dificile.
8. Care a fost însă cea mai frumoasă amintire?
Alin Manea
Sunt două: meciul Universitatea Craiova – Viitorul, când am reuşit o pasă de gol la debut, dar şi victoria contra echipei UTA, când am reuşit gol şi pasă de gol.
Sergiu Popovici
Cea mai frumoasă amintire a fost din meciul Hermannstadt – Dunărea Călăraşi, de anul trecut, când am câştigat cu 2-1 în minutul 96 şi am ajuns în barajul pentru a rămâne în Liga 1.
9. Dacă ar fi să acordați o notă de la 1 la 10 echipelor cu suporteri pentru care ați jucat până să ajungeți la Poli, ce notă ar merita Peluza Sud Timişoara?
Alin Manea
Cu siguranță suporterii Politehnicii Timişoara sunt de nota 10, dar nu pot să nu îi menționez şi pe cei de la Craiova.
Sergiu Popovici
Aşa cum spuneam mai devreme, puține echipe din țară au galerii aşa cum este cea de la Politehnica. Mai există şi alte peluze cu suporteri de excepție la echipele la care am jucat.
10. Ce ați face, în afară de fotbal, dacă ar fi să o luați de la capăt?
Alin Manea
Nu m-am gândit niciodată că nu aş mai face fotbal, dar îmi place sportul şi probabil aş fi ales un altul.
Sergiu Popovici
Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aş vrea să am propria sală de fitness unde să fiu şi instructor, un mini-balon pentru fotbal, să fac mişcare cu prietenii şi pentru a da ocazia de a juca şi altora. Pe lângă acestea, pasiunea mea este gătitul, aş vrea să îmi deschid şi un restaurant cu toate felurile de mâncăruri.