Politehnica Timișoara continuă campania de încurajare a donării de sânge și se asociază cu BlooDoChallenge

Clubul nostru are onoarea de a anunța încheierea unui parteneriat național cu aplicația BlooDoChallenge, instrument ce facilitează programarea la donare de sânge și distribuie activ și controlat informații legate de donare și de nevoia mare de sânge cu care se confruntă centrele de transfuzie. În cadrul acestui parteneriat clubul nostru va oferi, prin intermediul aplicației, reduceri în magazinul oficial pentru cei care donează, pe baza documentului care certifică donarea. De asemenea va exista o campanie permanentă, promovată în aplicație, prin care cei care donează sânge în săptămâna partidelor de pe teren propriu pot primi bilete de intrare gratis la meciul lui Poli din weekend.

Pe viitor dorim să ne folosim resursele în comun pentru a facilita comunicarea dintre centrele de transfuzie, donatori fidelizați, posibili donatori și autorități locale, cu scopul sporirii numărului de donatori noi și fidelizării celor existenți. Ne propunem, de asemenea, ca în următoarea perioadă să oferim împreună sprijin Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara pentru digitalizarea procesului de înscriere ca donator. Politehnica Timișoara e partener național al BlooDoChallenge, orice donator din țară putând accesa beneficiile oferite de club prin intermediul aplicației (bilete de intrare la meciuri și reduceri în magazinul oficial).

BlooDoChallenge e o inițiativă a unui grup de tineri voluntari din Oradea, ce și-au propus să adune comunitățile locale în jurul unei aplicații mobile cu subiectul donării de sânge și furnizării de informații cu privire la donare. Inițiativa a pornit de la participarea în cadrul competiției internaționale de tehnologie și antreprenoriat Technovation, competiție care se desfășoară în fiecare an la nivel mondial. Prin intermediul aplicației mobile te poți programa la donarea de sânge, primind notificări reminder despre programare, dar poți primi și informații actualizate și controlate despre procesul de donare, modalitate de donare, condiții și restricții.

Începând cu luna aprilie 2022 aplicația BlooDoChallenge facilitează și înscrierea în Registrul Celulelor Stem, în colaborare cu Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH). Celulele stem hematopoietice sunt celule capabile să se transforme în orice alt tip de celulă adultă a sângelui și a sistemului imunitar. Bolnavii de cancer de sânge sau altă boală hematologică severă au nevoie urgentă de transplant de celule stem hematopoietice. Șansa ca două persoane să fie compatibile este de 1 la 500.000. Astfel, nevoia de potențiali donatori voluntari este foarte mare, șansa crescând cu fiecare înscriere.

Partenerii locali sau naționali BlooDoChallenge propun donatorilor reduceri sau premii celor care donează pe baza punctelor acumulate în cadrul aplicației la fiecare donare. Aplicația e disponibilă atât în Google Play, cât și în App Store.