Alb-violeţii au încheiat la egalitate primul joc de pe teren propriu din acest sezon şi totodată primul cu public spectator acasă după aproape un an şi jumătate. A fost 1-1 între Politehnica Timişoara şi FC Buzău, în runda a treia a Ligii 2. Daniel Benzar a deschis scorul devreme pentru echipa noastră. Oaspeţii au egalat prin Chică-Roşă şi au terminat partida în inferioritate numerică după eliminarea lui Zamfir, pe final, pentru două avertismente.

Suporterii noştri nu au avut de aşteptat decât circa trei minute pe caniculă pentru primul gol live pe „Dan Păltinişanu” după prea mult timp. Axente a rămas în posesie undeva la 40 de metri de poarta adversă, l-a deschis în banda dreaptă pe Doru Andrei, care a trimis excelent în careu pentru Daniel Benzar, marcator cu un şut pe jos pentru 1-0! O confirmare a faptului că îi place mult să evolueze pe bătrânul stadion. Buzăul a fost periculos după deschiderea scorului, dar Scutaru a deviat un şut periculos în corner, în minutul 16. Peste cinci minute Ignea a trimis direct pe poartă din corner, dar Stoian a respins tot în afara terenului. Repriza s-a încheiat cu două faze periculoase la poarta lui Păduraru. Mai întâi Mera a deviat peste transversală, apoi portarul nostru a reţinut „capul” lui Ghinga din apropiere.

Buzoienii au dominat startul părţii secunde şi au egalat în minutul 69 după o eroare în banda dreaptă. Scutaru a blocat în primă instanţă mingea trimisă de Chică-Roşă, dar balonul a sărit tot la atacant, care a înscris cu un şut pe jos, la colţul lung. După aceste minute bune pentru oaspeţi, Bîrnoi putea înscrie în minutul 82, dar reluarea sa din interiorul careului a fost respinsă de Stoian. Minutul 89 a adus eliminarea buzoianului Zamfir pentru al doilea cartonaş galben (fault dur la Pamfile), la doar câteva minute de la primul avertisment văzut. Minutul al doilea al prelungirilor putea fi şi el decisiv, dar acelaşi Bîrnoi a fost blocat în careu după un contraatac şi din păcate nu am mai putut răsplăti încurajările permanente ale galeriei.

S-a încheiat egal şi alb-violeţii au adunat patru puncte după primele trei etape, dintre care două disputate pe terenuri străine. Următorul joc al Politehnicii va fi sâmbătă, 21 august, de la ora 11.00, pe terenul Unirii Constanţa.

Politehnica: Păduraru – Sofran, Scutaru (81, Bocşan), Mera (cpt.), Oanea (71, Pamfile) – Ignea, Lazăr – D. Andrei, Benzar, Ursu (71, Bîrnoi) – Axente (63, Haţegan). Pe bancă: Harrison – S. Costea, Minteuan, Moţiu, Zaluschi. Antrenor: Dorin Toma.

FC Buzău: Stoian – Zamfir, Wiktorski, Ghinga (cpt.), C. Toma (46, Oltean) – Gaitan, A. Lopez (63, Cîrstocea) – Ciobanu (84, Vîrtej), Ekollo, Neacşu (46, Andronic) – Chică-Roşă (78, Munteanu). Pe bancă: Avram – C. Petre, Mondragon, D. David. Antrenor: Cristian Pustai.