Toate pânzele sus! Constantin Nautics este cel mai nou partener al Politehnicii.

Ridicăm ancora și turăm motoarele pe acest final de campionat alături de Constantin Nautics, noii noștri parteneri comerciali. Compania, producătoare de accesorii, vine în întâmpinarea suporterilor printr-o linie exclusivă de brățări în culorile noastre, ”alb-violet by Constantin Nautics”. Astfel, suporteri poliștii au de acum la îndemână o nouă posibilitate să-și afișeze dragostea pentru Poli, în cel mai elegant mod.

Constantin Nautics este o companie înființată din pasiunea pentru tot ceea ce înseamnă navigație. Toate produsele Constantin Nautics sunt confecționate manual și sunt creații originale. Accesoriile Constantin Nautics pot fi purtate atât la ținute sport cât și la ținute smart-casual, marea majoritate a accesoriilor fiind unisex. Prin natura materialelor din care sunt construite, acestea pot fi purtate tot timpul, în condiții de umiditate, căldură sau frig fără a se deteriora sau a-și modifica forma, aspectul sau calitatea.

[products columns=”1″ orderby=”date” order=”ASC” ids=”24223, 24231″]

“Constantin Nautics se numără printre brandurile care susțin sporturile din România! Ne bucurăm să fim partenerii echipei de fotbal Politehnica Timișoara, o echipă de tradiție a fotbalului românesc!” ne transmit noii noștri colaboratori.

Brățările ”alb-violet” sunt disponibile acum prin magazinul online cât și în magazinul nostru fizic de pe str. Sfânta Rozalia, nr. 1, lângă Stadionul Știința.