Vacanța s-a încheiat ieri pentru fotbaliștii Politehnicii Timișoara, care au reluat pregătirile pentru un retur de campionat care se anunță extrem de dificil. Clasarea echipei pe locul 5 la finalul sezonului de toamnă, la șase lungimi în spatele locului ce duce spre barajul din Liga I, îi îndreptățește pe suporteri să spere la un retur de neuitat. Antrenorul Bogdan Andone spune că elevii săi trebuie să progreseze atât individual, cât și la nivel de grup, sezonul de primăvară fiind de obicei mult mai solicitant, din toate punctele de vedere, decât cel de toamnă.

„E posibil să ajungem și pe primul loc, de ce nu? Atâta vreme cât există șanse matematice, totul este posibil, iar noi încercăm să terminăm cât mai sus. Cum am mai spus, e foarte dificil. De regulă, returul e tot timpul mai greu decât turul. În Liga a II-a sunt echipe puternice, bine susținute financiar, care își permit să facă pregătirea de iarnă în Antalya sau în Cipru. Dar și noi ne pregătim, muncim și trebuie să fim mai buni ca în tur, să progresăm atât individual, fiecare jucător pe poziția lui, cât și ca grup. Încercăm să terminăm cât mai sus în clasament. Obiectivul principal, în acest moment, e primul meci, pe care încercăm să îl câștigăm. După aceea, vom vedea ce va urma”, a declarat Bogdan Andone cu privire la obiectivul pe care îl au alb-violeții în acest sezon.

Jucătorii Politehnicii au astăzi parte de două antrenamente, pentru ca mâine și joi să participe la o singură ședință de pregătire, deoarece e programată obișnuita vizită medicală. Primul amical va avea loc sâmbătă, de la ora 11:00, în compania unei formații din Liga a IV-a, Cocoșul Orțișoara.

În total, Politehnica va disputa opt jocuri de verificare până la reluarea campionatului, adversarii find din eșaloanele trei și patru ale României și Serbiei. Antrenorul Bogdan Andone admite că și-ar fi dorit și adversari mai bine cotați, însă discuțiile nu s-au materializat.

„Un adversar pe care mi l-am dorit a fost ACS Poli. Însă în perioada în care ne-am fi dorit să îi întâlnim, spre sfârșitul cantonamentului, în zilele de 3, 6, 8 sau 9 februarie, nu era posibil, deoarece ei încep campionatul. Mi-am dorit să jucăm cu Luceafărul Oradea, dar nu s-a putut. Am încercat să organizăm un amical și cu Partizan sau Steaua Roșie Belgrad, o formație pe care am întâlnit-o anul trecut, pe când eram la Olimpia Satu Mare, și a fost un test extrem de util. Din păcate, echipele din zona noastră, care sunt disponibile, sunt în mare parte de Liga a III-a. În plus, nu mi-am dorit să ne deplasăm din Timișoara pe perioada cantonamentului, pentru că am avut unele variante de a juca în Ungaria, însă ar fi fost trei ore dus și alte trei întors și nu cred că ar fi meritat acest efort”, a mai spus Andone.