Politehnica Timişoara revine pe teren propriu după aproape o lună de zile. Mâine, alb-violeţii dau piept cu nou promovata CSM Slatina pe Stadionul „Ştiinţa”, în etapa a IX-a a Ligii 2.

Formaţia noastră a parcurs o perioadă infernală cu brio, obţinând victorii în deplasare la Tg. Jiu (1-0 cu Viitorul Pandurii) şi Ghiroda (4-3 cu CSC în Cupa României, după prelungiri), deşi a fost lipsită de aportul unei echipe întregi. „Într-adevăr, trecem printr-o perioadă foarte dificilă, datorită accidentărilor, a acestui virus Covid, care ne-a izolat o grămadă de jucători şi am pierdut şi numeric şi din punct de vedere al potenţialului fizic, tactic. Am făcut foarte multe schimbări în ultimele două meciuri. Au apărut mulţi jucători noi. S-a văzut că jocul nostru nu a mai fost aşa de coerent şi sigur. Dar, foarte important, în aceste două meciuri au fost rezultatele. Cei care au intrat şi-au făcut datoria şi trebuie felicitaţi. Urmează un joc dificil, al treilea în şapte zile, cu cei de la Slatina. Cu siguranţă vom da totul pe teren. Sperăm să găsim soluţii, pentru că e foarte greu de găsit. Dar întotdeauna, chiar dacă ne-a fost greu, în orice condiţii ne-am ridicat la un nivel şi tuturor adversarilor le-a fost greu să joace contra noastră”, a declarat Octavian Benga, antrenorul principal al Politehnicii.

Pentru jocul de mâine, cu echipa din Slatina, clasată pe locul 17, cu şase puncte obţinute în şase jocuri, echipa noastră speră să recupereze o parte din componenţii care şi-au încheiat perioada de carantină în această săptămână. Incerţi din motive medicale sunt de asemenea Alin Manea şi Sergiu Popvovici. Altfel, căpitanul Ioan Mera va reveni pe gazon după etapa de suspendare ispăşită în jocul din Cupa României, în timp ce Petre Ivanovici ratează această întâlnire din cauza eliminării suferite miercuri, când a văzut al doilea cartonaş galben în minutul 117 al partidei cu CSC Ghiroda.

„Am avut aceste probleme cu Manea şi Popovici, vom vedea în cursul zile de astăzi, al antrenamentului, dacă putem să recuperăm pe unul dintre ei sau pe ambii. Ne dorim foarte mult să-i recuperăm, să nu mai pierdem jucători. Iar legat de jucătorii care sunt la terminarea perioadei de izolare, vom vedea în cursul zilei de azi rezultatul testării şi dacă dintre ei mai putem să introducem în lot pentru jocul de mâine, pentru a-i avea măcar pe bancă sau să ne întărim numeric. Căci la meciul de Cupă am folosit o grămadă de juniori 2004, în vârstă de 16 ani, şi cred că la acest meci de campionat avem nevoie de un plus de experienţă şi schimbările să fie cât de cât senior pe senior şi să nu fiu nevoit să introduc aşa de mulţi juniori pentru că atunci jocul va deveni foarte greu”, a concluzionat Octavian Benga.

Partida Politehnica Timişoara – CSM Slatina se dispută sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11.00, pe arena „Ştiinţa”. Meciul nu e televizat dar va fi transmis în format live video pe pagina oficială de YouTube a clubului nostru.