Politehnica Timișoara își începe parcursul în ediția 2017/2018 al Cupei României în turul al 4-lea, pe terenul revelației de până acum a competiției. Alb-violeții vor evolua, mâine după-amiază, pe terenul singurei formații din eșalonul al patrulea rămasă în competiție, Voința Biled.

Biled e o comună fără o tradiție bogată pe plan fotbalistic, formația locală aflându-se abia la al treilea sezon la nivelul eșalonului al patrulea. Până în 2015, fotbalul din comună își desfășura activitatea doar în Campionatul Județean (Liga a V-a) sau „Promoție” (Liga a VI-ea), localitatea fiind cunoscută mai degrabă drept un fief al handbalului. Ambițiile celor din Biled de a avea și o echipă de fotbal la un nivel mai înalt au prins contur, iar Voința a ajuns astăzi cunoscută în întreaga țară, pentru parcursul fulminant din Cupa României.

Câștigătoare a fazei județene, după 2-1 în finală cu ASO Deta, formația pregătită de Iulian Tăut a făcut, din vară începând, „victime” și din eșaloanele superioare. Prima învinsă a fost, în turul inaugural, Mama Mia Becicherecu Mic, răpusă cu 6-1. A urmat, în turul al doilea, o formație solidă a Ligii a III-a, CSM Lugoj, formația lui Cosmin Petruescu recunoscându-se învinsă cu 2-1. Marea surpriză s-a produs în turul al treilea, când Voința a trecut de divizionara secundă Ripensia, cu 1-0, prin golul unui fost jucător al Politehnicii, Dragan Paulevici.

„Întâlnim echipa noastră de suflet”

Cum criteriul geografic primează încă în aceste faze incipiente ale Cupei României, un duel între Voința Biled și Politehnica Timișoara în turul al IV-lea nu era greu de intuit. Cele două echipe se vor înfrunta mâine, de la ora 14:30, pe terenul din Biled, iar antrenorul Iulian Tăut e încrezător într-o nouă surpriză, chiar dacă admite că e un simpatizant al grupării alb-violete.

„Ne aflăm într-un moment extrem de important, pentru că tot ceea ce se întâmplă acum cu echipa noastră ne ajută să ne scriem tradiția. Am atins cea mai mare performanță a fotbalului din Biled și suntem foarte fericiți. Întâlnim Politehnica, despre care îmi place să spun că e echipa noastră de suflet. Suntem foarte motivați să atingem o mare performanță”, a declarat Tăut.

„Cupa României e un obiectiv prioritar”

Hotărâți să atingă faza șaisprezecimilor de finală sunt însă și timișorenii. Antrenorul Politehnicii, Bogdan Andone, a afirmat că, în acest moment, Cupa României a devenit un obiectiv prioritar pentru echipă, atât din punct de vedere financiar (FRF arcordă premii începând cu turul al IV-lea), cât și fotbalistic, în condițiile în care, în campionat, alb-violeții nu traversează o perioadă fastă.

„E clar că e un meci pe care trebuie să îl câștigăm. Cupa României e un obiectiv prioritar pentru noi în acest moment. Suntem obligați să trecem în turul următor, pentru că avem nevoie de bani, de finanțare. Sper să ne regăsim până la ora jocului, să obținem calificarea, iar apoi să întâlnim o echipă bună din Liga I, o echipă cu nume, pentru a putea aduce oameni la stadion”, a afirmat Andone.

Spectacol fotbalistic și acțiune caritabilă

Partida de mâine, dintre Voința Biled și Politehnica Timișoara, va avea și o latură umanitară. Chiar dacă gazdele au anunțat că intrarea spectatorilor va fi liberă, cei prezenți vor putea face donații pentru Daniela Mariana Suciu, sora unui apropiat al echipei, diagnosticată cu cancer. Pentru tratamentul prescris, e nevoie de 10.000 de euro, iar doritorii vor putea dona chiar la stadion, unde va fi amplasată o cutie specială. Donații se pot face și în contul RO03RNCB0254118654380001.

Partida Voința Biled – Politehnica Timișoara va avea loc mâine, de la ora 14:30.