Politehnica Timișoara și Caussade Semences continuă ca parteneri pentru încă un sezon, cel de-al patrulea consecutiv.

Caussade Semences România, subsidiara din România a grupului francez Caussade Semences, continuă ca partener al Politehnicii pentru un nou sezon, continuând povestea frumoasă începută în anul 2017. Alăturarea celor două branduri și încrederea de care clubul nostru se bucură reprezintă o garanție a seriozității și profesionismului cu care fotbalul este gândit și practicat în cadrul clubului alb-violet. Caussade Semences România vor fi parteneri Silver ai Politehnicii pentru sezonul 2020/2021, la fel ca și până în prezent.

Logo-ul companiei va fi prezent pe mâneca tricoului oficial de joc al Politehnicii. E tricoul pe care ”Băieții în Ghete” îl vor purta în partidele din campionat și care va putea fi cumpărat de către suporteri din shop-ul oficial al clubului nostru.

Decizia noastră de a prelungi parteneriatul cu Politehnica a venit în mod normal, ca o continuare a proiectului început în urmă cu trei ani, deoarece apreciem munca depusă de cei care se ocupă de clubul de fotbal. Politehnica Timișoara e un model de bune practici în managementul unui club sportiv și ar trebui să fie un exemplu și pentru alte asociații. Pot spune că pentru Caussade Semences România e o onoare să susțină un proiect atât de ambițios și de frumos.

Nicu Vâtcă, reprezentant zonal Caussade Semences România

 

Semnarea unui nou parteneriat cu Caussade Semences România e un lucru care ne onorează, deoarece ne transmite un mesaj de speranță în aceste vremuri dificile, pentru societate și implicit pentru fotbal. Faptul că primim încredere an de an din partea unor parteneri puternici, precum Caussade Semences, ne face în primul rând să fim conștienți că avem foarte mult de muncit pentru a ne ridica la înălțimea așteptărilor și pentru a construi un club puternic, în toate aspectele.

Sebastian Novović, director de imagine Politehnica Timișoara

 

Caussade Semences România are ca principale activități următoarele: dezvoltarea/testarea, multiplicarea și comercializarea semințelor Caussade Semences.

Activitatea de dezvoltare din cadrul subsidiarei din Romania, are ca principal obiectiv identificarea celor mai adaptate varietăţi (soiuri şi hibrizi) la condiţiile pedo-climatice din România. Astfel încât departamentul comercial să-şi poată construi oferta pornind de la rezultatele de producţie obţinute în condiţiile şi la nivelul tehnologic din România.

De asemenea, subsidiara din Romania dispune de 5 Centre proprii de testare, în cele mai importante zone agricole şi unde în fiecare an testează un număr cel puţin triplu, faţă de numărul varietăţilor aflate la comercializare, pentru a putea extrage cele mai performante şi adaptate soiuri/hibrizi. De asemenea, programul de dezvoltare cuprinde şi o serie de loturi demonstrative de producţie, pentru a vedea potenţialul geneticii CAUSSADE SEMENCES în diferite condiţii locale din fermele de producţie vegetală.

Descoperă mai multe despre universul Caussade pe site-ul lor oficial: https://www.caussade-semences.ro/