Politehnica Timişoara este singurul club din România care în primăvara anului 2018 a dat curs colaborării cu organizația CAFE | Centre for Access to Football in Europe. Organizaţia are ca scop promovarea fotbalului în rândul persoanelor cu dizabilități și răspândirea mesajului principal al acesteia: ”FOTBAL TOTAL – ACCES TOTAL”.
De a lungul timpului cooperarea a fost de bun augur, iar planurile de viitor privind incluziunea persoanelor în viaţa cotitiană sunt dovezile certe că ne aflăm pe drumul cel bun. În continuare vă invităm să citiţi un interviu furnizat pentru CAFE de către un suporter cu dizabilităţi de al Politehnicii Timişoara.
Traducerea integrală ne-a fost oferită de Narcis Drăgan, polist domiciliat în Statele Unite ale Americii. Interviul în limba engleză îl regăsiţi aici. Lectură plăcută!
„Mi-am învins teama și am mers la un meci. Am știut de-atunci că viața mea s-a schimbat.”
CAFE a avut recent plăcerea de a sta de vorbă cu Claudiu Socodol, un fan cu dizabilități al echipei ASU Politehnica Timișoara din România, despre experiențele sale și despre cât de mult contează pentru el participarea la meciuri.
Claudiu folosește un scaun cu rotile, având deficiența aceasta locomotorie în urma unei afecțiuni a măduvei spinării. Odată cu această dizabilitate, Claudiu s-a simțit exclus de către societate, neparticipând nici la meciuri pentru ani buni.
Oricum, oportunitatea de a se implica în noul club deținut de către fani i-a oferit motivația de care avea nevoie pentru a se reîndrăgosti de fotbal.
De cât timp ești suporterul acestei echipe?
Sunt suporter al Politehnica Timișoara de când aveam opt ani. Încă îmi amintesc că tatăl meu m-a dus la un meci desfășurat pe teren propriu în 1990, meci cu UMT Timișoara. Era un joc disputant în liga secundă, dar, din perspectiva unui copil, am rămas puternic impresionat de atmosfera creată de către suporteri. Acela a și fost momentul în care am realizat că voi susține această echipă pentru toată viața.
Poți să ne spui mai multe despre povestea echipei Politehnica Timișoara?
Echipa Politehnica Timișoara a fost înființată de către Universitatea Politehnică din Timișoara la data de 4 Decembrie 1921. Nu ne-a fost dat să câștigăm vreodată Campionatul, însă am fost dublă câștigătoare a Cupei României.
În 2012, clubul nostru a ajuns în situația de a fi scindat între politic și suporteri. În acest context, secțiunea cea mai importantă a celor din urmă a decis că a fost îndeajuns (ceea ce s-a întâmplat în trecut, n.r.), politicul nu mai are ce căuta la echipă. Astfel, administrația locală și primarul Timișoarei au creat o formație hibrid, ACS Poli, însă mulți dintre suporteri au decis să susțină trupa de fotbal a Universității Politehnice din Timișoara.
Încă de-atunci s-au pus bazele asociației suporterilor timișoreni “Druckeria” care, alături de Universitate, a reușit promovările care ne-au dus până în divizia secundă.
Ce face bine Politehnica pentru fanii ei cu dizabilități?
În urmă cu câțiva ani clubul a lucrat la acest aspect împreună cu cei de la RCM Timișoara – cel mai important club de rugby din oraș – la organizarea unui meci în care fotbaliștii au jucat rugby, o repriză, împotriva băieților de la RCM, după care s-a jucat fotbal de către cei de la rugby, în cea de-a doua. A fost un meci mixt, în urma căruia toate fondurile strânse au fost donate unei asociații din Timișoara ai cărei beneficiari sunt tinerii cu autism.
În 2013 clubul nostru a conlucrat cu două cluburi de basketball din oraș pentru a sprijini un tânăr dizabilitat, aflat în scaun cu rotile, Andrei Heinrich Gerber. S-au colectat fonduri prin vânzarea tricourilor semnate de către jucătorii noștri, dar de asemenea s-au donat banii încasați la un meci desfășurat pe teren propriu pentru a-l ajuta pe Andrei la achiziționarea unui nou scaun rulant.
Clubul nostru a avut onoarea de a invita, de asemenea, beneficiarii unei asociații, “Ceva De Spus”, care ni s-au alăturat la un meci din deplasare, la Sânmartin. Am dorit în acest fel să ajutăm fanii cu dizabilități în a asista la un meci în deplasare, împreună cu echipa favorită. Am fost capabili în a oferi transportul acestora dar, din păcate, nu s-a reușit găsirea unui mijloc de transport accesibil pentru dizabilitățile lor. Am agreeat însă că acestea au fost, în mod clar, niște acțiuni care să ajute pentru colaborările viitoare pe această direcție.
Ca și infrastructură, cât de ușor este pentru o persoană cu dizabilități să se descurce prin Timișoara?
Infrastructura orașului poate fi una precară pentu o persoană dizabilitată – nu este cel mai dotat oraș, din acest punct de vedere. Transportul nostru în comun încă nu este echipat foarte bine cu acele rampe pentru utilizatorii de scaune rulante, iar locurile de parcare special destinate nouă sunt adesea ocupate de către mașini ale altor conducători auto, care nu sunt sau nu transportă persoane cu deficiențe. Zona centrală a fost reconstituită în urmă cu câțiva ani, însă tot ne este dificil să ne descurcăm, deoarece trotuarele nu au fost proiectate chiar corespunzător. Eu locuiesc într-o zonă de la ieșirea din oraș, la sat, însă de fiecare dată când călătoresc spre Timișoara am nevoie de asistență în acest sens.
Asiști la meciurile desfășurate pe teren propriu și în deplasare?
Da, sunt la fiecare meci de-acasă și la multe dintre deplasări. În sezonul anterior am ajuns la 25 dintre cele 38 de meciuri.
Care sunt amintirile tale preferate, ca și suporter?
Amintirea preferată, probabil cea mai încărcată de emoție, datează din 2007. În urma unei afecțiuni a măduvei spinării am fost internat într-un spital aflat în apropiere de stadion. Puteam zări arena de-acolo așa cum puteam să-i aud pe fani cântând și încurajând. Acelea au fost cele mai puternice sentimente, deoarece, pentru prima dată, am realizat cât de dureros este să te afli în condiții de paralizie și la distanță de echipa iubită.
În acel an am fost conectat pentru foarte mult timp la dispozitive medicale de menținere a viații, iar unul dintre doctori mi-a adus un televizor, cât să pot vedea un meci în care Politehnica juca împotriva adversarilor noștri, UTA Arad. Echipa noastră a reușit să învingă, scor 3-2, golul victoriei venind în minutul 92. Mi s-au umezit ochii de lacrimi, iar echipa medicală a venit imediat în rezerva mea, auzindu-mi trăirile.
În 2013, pe când eram în Liga a V-a, am avut un derby în deplasare, cu Progresul Racovița, care era echipa lider. Euforia a fost una cu atât mai mare cu cât adversarii se aflau la 5 puncte distanță de noi, dar, în condițiile în care câștigam, încă ne situam în lupta pentru prima poziție a clasamentului acelei ligi. Cu multă vreme înainte de acel meci puteai auzi orice suporter, plănuind aventura. S-a terminat cu victoria noastră, 1-0, fericirea fiind una intensă. Orice fan care a avut oportunitatea de a fi martor la acea experiență minunată nu va putea uita acel meci.
În 2016, prietenii mei au discutat cu grupul suporterilor și cu clubul pentru a-mi face o surpriză aniversară. Așa că, după meciul împotriva celor de la CSM Lugoj, jucătorii au ridicat un banner, prezentându-l în fața mea, pe care era scris “La mulți ani, Clau!”. Am rămas fără cuvinte, simțindu-mă extrem de privilegiat. Imediat după, am mers în fața altor fani care au început să-mi cânte „La mulți ani”. Încă trăiesc emoții puternice atunci când îmi amintesc despre acea zi, chiar și acum, când vă ofer acest interviu!
Ce include rutina ta zilnică?
Particip la fiecare meci și îmi ajut tatăl. Nu există nimic neobișnuit în rutina mea – ajungem la stadion cu mașina și urmărim cele 90 de minute de pe pista de atletism. Ne este oferit accesul gratuit, dar întotdeauna ne cumpărăm biletele de acces, ajutând și noi echipa în acest fel.
Cât de important este pentru tine să vezi meciurile pe viu?
Este foarte important să pot urmări meciurile de la fața locului, pentru că trăiești intens evenimentul în care echipa ta joacă, iar tu ești acolo. Chiar consider că este un aspect esențial, fie că ești sau nu dizabilitat, să te afli la fața locului și să-ți susții echipa, pentru că fiecare contribuție a fiecărui fan contează mult pentru acest club.
Simți că ai o experiență a unei zile pline atunci când asiști la un meci al Politehnicii?
Da, în mod cert! Odată cu afecțiunea mea am refuzat să mai particip la meciurile Politehnicii, simțindu-mă rușinat pentru că folosesc un scaun cu rotile. Susțineam echipa doar din fața televizorului. Dar, în 2012, atunci când am devenit primul club susținut exclusiv de către suporteri, mi-am spus că trebuie să fac și eu parte din acest proiect. Mi-am învins temerile și am mers la un meci. Am șimțit, încă din acel moment, că viața mea s-a schimbat, deoarece Politehnica mi-a oferit privilegiul de a-i fi alături fără teamă și fără a mai simți vreo jenă.
Ce crezi că ar trebui întreprins de către cluburi pentru a face din experiența unei zile de meci o aventură mai incluzivă pentru personele cu dizabilități?
Desigur, cluburile ajută oamenii cu astfel de probleme în a asista la meciuri. Ei bine, cluburile ar putea contacta asociații,care oferă incluziune persoanelor cu deficiențe, în a le cere să invite contribuabilii serviciilor lor la meciurile desfășurate pe teren propriu. Sunt convins că aceste asociații pot oferi sfaturi și linii de ghidare în așa fel încât un astfel de meci să fie un eveniment care să poată schimba viața unei persoane cu dizabilități.
Cum s-a schimbat experiența ta din ziua de meci din momentul în care ai început să le urmărești de la locul evenimentului?
Atunci când am asistat pentru prima dată la un meci am fost teribil de timid. Dar, în timp, am început să-mi fac noi prieteni, chiar și jucătorii înșiși mulțumindu-mi că le sunt alături. De asemenea, am început să ajut clubul pe departamentul și în activitățile social media. Astăzi sunt parte a acestei comunități minunate, sunt implicat în destinele clubului și mi-am făcut o mulțime de prieteni de ispravă.
Ce altceva crezi că ar putea face CAFE, respectiv entitățile care guvernează fenomenul fotbalistic, pentru persoanele cu dizabilități din Europa?
Multe dintre persooanele cu dizabilități se tem de de lumea necunoscută care se deschide în urma unui accident care poate schimba destine, ca și în cazul meu. Entitățile de acest gen pot interacționa cu persoanele cu dizabilități în a le ajuta să folosească activitățile sportive, fotbalistice, ca și prim pas de reintegrare în comunitate. Sper ca voi, CAFE, să faceți aceeași treabă bună în continuare, eu fiind foarte fericit și mândru că Politehnica Timișoara este implicată în campania “CAFE Week of Action”.
Mesajul CAFE este Fotbal Total, Acces Total. Ce înseamnă pentru tine #accestotal?
#accestotal înseamnă foarte mult pentru mine, deoarece fotbalul este sportul numărul unu din lume și ar putea fi factorul principal de integrare a persoanelor cu deficiențe în societate.
Echipa CAFE dorește să-i mulțumească lui Claudiu pentru răspunsurile sale pline de pasiune.
Claudiu, precum multe dintre personele cu deficiențe din Europa, s-a simțit incapabil să participle la meciuri pe viu pentru o perioadă de timp, acest aspect arătând că încă mai avem mult de lucrat pentru îmbunătățirea situației. Serviciile și facilitățile îmbunătățite sunt o parte a misiunii noastre – este însă esențial să sporim conștientizarea și să promovăm incluziunea sporturilor în reactivarea persoanelor cu dizabilități pentru ca acestea să-și găsească locurile la toate nivelurile din sport, din fotbal.
Dacă sunteți interesați să discutați experiența voastră cu noi, ca și fani cu dizabilități, angajati sau representanti ai acestora, vă rugăm să luați legătura cu Managerul Media și Comunicare de la CAFE, Michael Rice, la adresa de e-mail michael@cafefootball.eu.